Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Câteva căminele studenţesti ale USM vor fi renovate

Publicat in Adevarul, luni 28 ianuarie 2013 ·

„Căminele unu, doi, trei şi patru din strada Tighina, oraşul Chişinău, vor fi renovate în baza unui parteneriat public- privat“, susţine prorectorul USM, Nicolae Sadovei. Au fost alese acestea pentru că sunt cele mai vechi.

Proiectul este elaborat de Ministerul Educaţiei în cadrul parteneriatului public-privat. După renovare, în cămin vor fi apartamente mici. Locatarii vor avea bloc sanitar, o bucătărie mică şi o baie pentru cel mult şase persoane.

"Avem deja aprobarea Guvernului, urmează să fie anunţat un concurs public, publicarea în Monitorul Oficial. Apoi orice doritor privat îşi va putea depune actele de participare la concurs", a explicat Nicolae Sadovei.Toate cheltuielile de reconstrucţie vor fi suportate de către partenerul privat.

Contractul cu partenerul privat va prevedea transmiterea clădirilor pentru 25 de ani.

Acesta îşi va recupera investiţiile prin oferirea serviciilor de cazare, iar la expirarea contractului agentul economic va transmite statului căminele în stare bună.

În prezent, cazarea în căminele USM costă 6 lei pe zi sau 1.800 de lei pentru un an. Evident, după renovarea caminelor costul va fi mult mai mare.

Violeta Diaconu este studentă la Facultatii de Psihologie şi locuieşte în cămin deja de patru ani. "Stau la cămin pentru că preţul este accesibil. Cred că voi rămâne aici şi după renovare. Sper ca preţurile să nu fie exagerate“, afirmă studenta.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbat împuşcat mortal la o partidă de vânătoare din judeţul Vrancea

News.ro acum 31 minute
Un bărbat a fost împuşcat mortal, vineri, la o partidă de vânătoare din judeţul Vrancea. Vânătoarea de mistreţi era autorizată. ”La data de 27 decembrie 2024, ora 17:17, Dispeceratul IPJ Vrancea a fost sesizat prin S.N.U.A.U 112 de către un bărbat

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum o ora
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 4 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 2 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 5 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

România, o țară foarte sigură. Suntem printre statele cu cel mai scăzut nivel al criminalității, asigură SUA și UE

Ziare.com acum 2 ore
România se numără printre statele cu cel mai scăzut nivel al criminalităţii, având o situație mai favorabilă în acest sens comparativ cu multe state din Europa de Vest, a anunțat vineri, 27 decembrie, Ministerul de Interne. Acest lucru este confirma

Ministrul Educaţiei: ne confruntăm cu un demers bizar, izolaţionist, cu elemente de pseudoreligie

Mediafax acum 2 ore
Noul ministru al Educaţiei, Daniel David, a anunţat că s-a suspendat din poziţia de rector al Universităţii Babeş-Bolyai. David a spus de ce a acceptat propunerea de a fi ministru: vrea să ajute România care se confruntă cu un demers bizar, izolaţio

Fratele premierului britanic Keir Starmer a murit în a doua zi de Crăciun, la 60 de ani

News.ro acum 2 ore
Premierul britanic Keir Starmer i-a adus vineri un omagiu fratelui său mai mic Nick, care a murit în a doua zi de Crăciun, la vârsta de 60 de ani, în urma unui cancer, relatează Sky News. „Cu mare tristeţe că anunţăm decesul lui Nick Starmer. Nick,

Un american a fost încarcerat în Rusia pentru 15 ani pentru că a divulgat secrete biotehnologice, potrivit FSB

G4Media acum o ora
Eugene Spector, cetăţean american, a fost încarcerat săptămâna aceasta la 15 ani după ce un tribunal din Moscova l-a condamnat pentru spionaj într-un proces cu uşile închise. El a fost găsit vinovat de transmiterea de secrete biotehnologice către St

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°