Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FMI cere un consultant pentru privatizarea CEO

Publicat in Exclusiv Gorj, marți 29 ianuarie 2013 ·

Premierul Victor Ponta a susţinut o conferinţă de presă după întâlnirea cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional, în care a anunţat câteva din angajamentele luate faţă de instituţia financiară. Printre altele, acesta a precizat că s-a convenit angajarea unui consultant financiar care să se ocupe de listarea la bursă a unei părţi din acţiunile Complexului Energetic Oltenia.

Potrivit premierului Ponta, este vorba de acel pachet de 15% din acţiuni despre a cărui listare la Bursa de Valori Bucureşti se discută încă dinainte de înfiinţarea mastodontului energetic.

Problema acestei listări trebuie rezolvată în următoarea perioadă, până la jumătatea anului, când se vor purta noi discuţii cu FMI. De altfel, inclusiv de la Ministerul Economiei s-a comunicat, prin ministrul Varujan Vosganian, că procedurile trebuie reluate peste două luni, pentru ca noile structuri din sistemul energetic, CE Oltenia şi Complexul Hunedoara, să îşi facă simţită prezenţa pe piaţă.

Reamintim că privatizarea a 15% din acţiunile Complexului Oltenia a fost gândită pentru a putea să mărească sumele pentru investiţii. Asta pentru că va fi făcută o majorare a capitalului social al companiei cu 15%, acest pachet urmând să fie listat la Bursa de Valori Bucureşti. Pachete similare de acţiuni vor fi listate la bursă şi de la Transgaz sau Nuclearelectrica.

Despre o eventuală privatizare majoritară a Complexului Oltenia se va discuta abia din 2014 încolo, FMI şi Guvernul fiind de acord cu această amânare pentru ca noul producător de energie să încheie măcar un exerciţiu financiar complet de un an de zile, pentru a putea fi evaluat.

Premierul Victor Ponta a susţinut o conferinţă de presă după întâlnirea cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional, în care a anunţat câteva din angajamentele luate faţă de instituţia financiară. Printre altele, acesta a precizat că s-a convenit an

Articolul in Exclusiv Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre posibilitatea ca noul președinte să organizeze alegeri anticipate: „Suntem în instabilitate de mai bine de un an”

Libertatea acum 2 ore
Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, a declarat, marţi, că indiferent cine câştigă preşedinţia României, nu e oportun să „organizăm alegeri anticipate, pentru că suntem într-o situaţie de instabilitate de mai bine de un an”.

O cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale 2025, înregistrată la CCR

Ziua Constanta acum 9 ore
Curtea Constituțională a României a înregistrat, marți, 06 mai, o cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale de duminică, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR. Potrivit sursei citate, instanța constituțională urmează să st

George Simion forțează varianta Călin Georgescu premier. Insistă până la alegerile anticipate, chiar dacă provoacă instabilitate: „Pot dizolva Parlamentul”

Libertatea acum 2 ore
Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a declarat marți, 6 mai, la Digi24, că, dacă va fi ales președinte al României în urma turului 2, va găsi soluții pentru a-l numi premier pe Călin Georgescu și că este în stare să dizolve Par

Liga Campionilor: Meci exploziv la Milano, Inter a învins Barcelona într-un thriller cu 7 goluri şi merge în finală

News.ro acum 3 ore
Echipa italiană Inter Milano s-a calificat marţi seara în finala Ligii Campionilor, după ce a învins, pe teren propriu, scor 4-3, gruparea spaniolă FC Barcelona, în manşa secundă a semifinalelor competiţiei. Catalanii au început meciul de la Milano

Anamaria Gavrilă amenință jurnaliștii: „Sunteți pe cale de dispariție. Abia aștept să vă văd gone” | VIDEO

Libertatea acum 10 ore
Președinta POT, Anamaria Gavrilă, a avut o nouă ieșire nervoasă la adresa presei, marți, 6 mai, pe holurile Palatului Parlamentului.

Fotbal: FC Argeş a promovat în Liga 1 după ce a învins pe ACSM Reşiţa, scor 3-0

G4Media acum 6 ore
Echipa FC Argeş a promovat în Liga 1 de fotbal, după ce a învins-o pe CSM Reşiţa cu scorul de 3-0 (2-0), marţi seara, pe teren propriu, la Mioveni, într-un meci din etapa a 8-a a fazei play-off a Ligii a II-a de fotbal, transmite Agerpres. Urmărește

„Un pumn în stomac”: ce înseamnă eșecul istoric al lui Friedrich Merz de a fi ales cancelar din prima rundă de vot din parlamentul Germaniei

HotNews acum 12 ore
În vreme ce nu este fatal, eșecul lui Merz de a obține sprijinul coaliției sale de la prima încercare reprezintă o premieră pentru Germania postbelică și un semnal prost pentru stabilitatea viitorului guvern, care a promis să restabilească leadershi

Premierul interimar Cătălin Predoiu, primele discuții cu miniștrii din Cabinet, după preluarea mandatului

Ziua Constanta acum 11 ore
Premierul interimar Cătălin Predoiu are, miercuri, discuţii cu miniştrii din Cabinet, după preluarea mandatului, întâlnirile urmând să aibă loc începând cu ora 9.00. Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, l-a primit luni, 5 mai 2025, pe M

Demisie la vârful PSD: „Mă voi retrage total din viaţa politică”

HotNews acum 7 ore
Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, a anunțat luni seară, într-un mesaj publicat pe pagina lui de Facebook, că demisionează din toate funcțiile politice și administrative pe care le are și că se „retrage total din viața politică”, în cont

George Simion, despre case la 35.000 de euro: Cine spune că nu le facem?

Gandul acum 4 ore
George Simion spune că propunerea AUR privind casele la 35.000 de euro a fost o formă de promovare, care i-a dus astăzi la 42%. Într-un interviu la DIGI24, Simion transmite că este „parte a unui program de guvernare”. „Sunt oameni care nu au înțeles

Vremea

București
acum

14°
mie.

12°/25°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/11°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/14°
joi

9°/12°
vin.

6°/10°
sâm.

6°/16°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

12°/14°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

9°/13°
joi

9°/14°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/13°
Timisoara
acum

13°
mie.

9°/16°
joi

8°/17°
vin.

7°/17°
sâm.

7°/16°