Merg la Tg. Mureș cu autobuzul, iar șoferul, ca un șofer ce se respectă, ascultă Europa FM. Întrebarea emisiunii este ”unde ai pleca din România?” O fată spune că în Miami, dar bineînțeles sunt și alții pe care însă nu-i ascult. Mă gîndesc ce logic ar fi să răspund ”în Ungaria”. Sunt maghiar, în Ungaria trăiesc maghiari, nimic nu pare mai ușor. S-ar crede că acolo nu aș avea de ce să mă plîng sau să mă revolt: totul ar fi perfect, ca într-un paradis regăsit.
Nu e deloc așa, din păcate. În Ungaria se duce demult o luptă crîncenă între ”socialiști” și ”fidesziști”, între ”stînga trădătoare de țară și iudeo-cosmopolită” și ”dreapta provincială, antisemită.” În Ungaria, nu poți să stai de vorbă cu cineva înainte de a-ți formula crezul (după aceea, ești poftit la masă sau trimis în pastrama mă-tii). În Ungaria, noi, maghiarii din România, din Slovacia, din Serbia și de aiurea suntem numiți români, slovaci, sîrbi etc., după caz. Sau suntem văzuți ca locuitorii unui muzeu etnic, oameni care se culcă și se scoală cu suferințele minoritare. În Ungaria sunt foarte puțini oameni normali, cel puțin nu se văd din prima.
Mai bine rămîn. Odată pentru că m-am născut aici, sunt clujean și ardelean din toată inima pe care am moștenit-o de la bunicii mei. Apoi pentru că tot e mai bine să mă numească cineva ”ungur pervers” sau să mă trimită înapoi în Mongolia (s-au întîmplat ambele chiar pe acest blog), decît să mă numească ”român” și să se mire că știu limba maghiară.
Rămîn deci. Nu sper și nu am teamă. Cel puțin vreau să cred ce mă sfătuiește Eminescu.
Merg la Tg. Mureș cu autobuzul, iar șoferul, ca un șofer ce se respectă, ascultă Europa FM. Întrebarea emisiunii este ”unde ai pleca din România?” O fată spune că în Miami, dar bineînțeles sunt și alții pe care însă nu-i ascult. Mă gîndesc ce logic ar fi să răspund ”în Ungaria”. Sunt maghiar, în Ungaria tr
