Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: Ar fi de preluat şi în România “tenacitatea chilienilor în a munci”

Publicat in Press Alert, luni 28 ianuarie 2013 ·

Preşedintele Băsescu a declarat, la finalul Summit-ului CELAC-UE de la Santiago de Chile, că românii ar avea de preluat “tenacitatea chilienilor în a munci şi a-şi atinge obiectivele”, însă nu ar vrea să se preia şi modelul din această ţară privind sănătatea şi educaţia, în care statul nu se implică, conform Mediafax.Dacă vă gândiţi să preluăm ceva, cred că ce e de preluat este tenacitatea chilienilor în a munci, în a-şi atinge obiectivele”, a afirmat Băsescu, întrebat de jurnalişti ce i-a plăcut în această ţară şi ce crede că ar putea fi preluat şi în România.

Preşedintele a spus însă că sistemele din cele două ţări sunt diferite şi că nu crede că ar fi de preluat din Chile modelul social privind sistemele de sănătate şi educaţia superioară, care sunt private, cu o minimă intervenţie a statului. ”Nu aş vrea să preluăm şi, spre exemplu, modul de a se susţine educaţia, care este extrem de scumpă. În România este gratuită, în Chile ca să fii student la medicină costă vreo 14.000 de dolari pe an. Nu aş vrea să preluăm sănătatea, unde nu există decât asigurări private şi urgenţa se plăteşte cu banii jos. Deci avem sisteme diferite, noi avem un sistem în care statul rămâne implicat în principalele zone de interes pentru orice om, sănătate şi educaţie”, a menţionat Băsescu.

Preşedintele Băsescu a declarat, la finalul Summit-ului CELAC-UE de la Santiago de Chile, că românii ar avea de preluat “tenacitatea chilienilor în a munci şi a-şi atinge obiectivele”, însă nu ar vrea să se preia şi modelul din această ţară privind sănătatea şi educaţia, în care statul nu se implică, conform Mediafax.Dacă vă gândiţi să preluăm ceva, cred că ce e de preluat este tenacitatea chilienilor în a munci, în a-şi atinge obiectivele”, a afirmat Băsescu, întrebat de jurnalişti ce i-a plăcut în această ţară şi ce crede că ar putea fi preluat şi în România.

Preşedintele a spus în

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANRE: Companiile care cumpără ENERGIE electrică acum, cu livrare în viitor, sunt obligate să plătească un avans

Gandul acum 39 minute
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) introduce un mecanism de protecţie împotriva unuia dintre cele mai riscante comportamente de pe piaţa energiei: contractarea de energie electrică fără intenţie reală de achiziţie, a t

Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale. „Reprezintă un pericol real pentru siguranța circulației”

HotNews acum 47 minute
Consolidarea celor trei obiective este esenţială atât pentru siguranţa celor care tranzitează aceste zone, cât şi pentru fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea mobilităţii urban, a anunțat, miercuri dimineață, primarul general interimar al Capitale

Programul Rabla pentru persoane fizice va fi reluat, cu un buget de 200 de milioane de lei/ Anunţul ministrului Mediului

News.ro acum 32 minute
Programul Rabla pentru persoane fizice va fi lanst în perioada următoare, cu un buget de 200 de milioane de lei, anunţă ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu. Aceasta spune că pentru anul viitor „rămân de avut mai multe discuţii”,

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum 2 ore
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Război în Ucraina, ziua 1.536. Atac cu drone în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România

Press Alert acum 24 minute
Ministerul Apărării Naționale reacționează după cel mai mare atac rusesc în Ucraina, la granița României, și anunță că forțele Federației Ruse au executat atacuri cu drone în zona localităților Ismail și Chilia, în proximitatea frontierei fluviale c

US Open 2025: Aproape toate jucătoarele din top 100 WTA, pe tabloul principal la simplu. Cîrstea, Cristian şi Ruse direct pe tabloul principal, alte patru românce sunt rezerve

News.ro acum 2 ore
Numărul 1 mondial şi campioana en titre, Aryna Sabalenka, se află în fruntea listei participantelor pe tabloul principal de simplu feminin la US Open 2025, care a fost publicată marţi de organizatori. Pe listă sunt aproape toate jucătoarele din top

Trafic blocat pe DN 6, la ieşire din Orşova, din cauza unui autotren răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet / Combustibilul din autovehicul se scurge în Dunăre / Au fost anunţate Garda de Mediu şi Apele Române

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este blocat pe DN 6 Caransebeş – Drobeta-Turnu Severin, la ieşire din Orşova, judeţul Mehedinţi, din cauza unui autotren care s-a răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet. Combus

Concediile în afara țării, tot mai inaccesibile: peste jumătate dintre români nu-și permit o săptămână de vacanță

Adevarul acum o ora
Peste 58% din românii cu vârsta de peste 16 ani nu și-au permis o săptămână de vacanță departe de casă în 2024, potrivit datelor publicate de Eurostat. România se situează astfel pe primul loc în Uniunea Europeană la acest capitol, fiind urmată de G

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum o ora
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

Comisia Europeană prezintă miercuri propunerea de buget pentru perioada 2028-2034, dând startul a doi ani de negocieri tensionate

G4Media acum 43 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană va prezenta miercuri propunerea sa de buget pentru perioada 2028-2034, dând startul a doi ani de negocieri tensionate, în special cu privire la viitorul politicii agricole comune (P

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/36°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

28°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

32°
mie.

21°/37°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

17°/33°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

25°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°