Luna februarie va debuta, dacă nu intervin modificări, faţă de anunţul oficial iniţial, cu vizita preşedintelui, de la Bucureşti, la omologul său de la Chişinău.

Este cel mai puternic semnal dat administraţiei americane, în formula nouă a acesteia, din al doilea mandat al preşedintelui Barack Obama, că landul dintre Prut şi Nistru trebuie ajutat să iasă de sub presiunea furibundă a Federaţiei Ruse. O presiune explicabilă şi prin faptul că, acum, la peste un deceniu de la dezintegrarea Uniunii Sovietice, administraţia prezidenţială de la Kremlin nu s-a obişnuit cu noua realitate geopolitică, confundând vizibil fosta URSS cu Comunitatea Statelor aparent Independente. Dovada de ultimă oră? Intenţia de a trimite o comisie a legislativului rus, cu preocupări privind C.S.I., sub pretextul unei reuniuni de lucru, la Chişinău. Intenţia, absolut amuzantă, fiind de a semnala astfel Statelor Unite faptul că Maica Rusie încă mai consideră Republica Moldova parte a sferei sale de influenţă. Ceea ce nu poate provoca, la Departamentul de Stat, decât o privire rece, spre un demers lipsit de orice consecinţă pragmatică. Alt gest infantil? Anunţul unui personaj de la Tiraspol, de a suplimenta, cu un batalion, actuala forţă vetustă a pacificatorilor din Transnistria. Asta ca şi cum în Africa, în faţa unui convoi militar, de tancuri şi blindate franceze, înaintând vertiginos spre nordul statului Mali, pentru a îl elibera de insurgenţii islamici, s-ar posta brusc un trib cu scuturi şi suliţe tradiţionale. Ar fi ocoliţi rapid şi salutaţi din mers. Cu milă. Pentru Pentagon, aceste demonstraţii de forţă, pe plan diplomatic şi caricatural militar nefiind altceva decât puseuri emoţionale, ale unei alte administraţii prezidenţiale, cea rusă. Una care aşteaptă, cu tot mai evidentă nerăbdare, întâlnirea dintre preşedintele SUA, Barack Obama şi cel al Federaţiei Ruse, Vladimir Putin. Un d