Guvernul a promis FMI că, până la începutul lunii iulie a acestui an, va modifica modul de calcul al impozitelor pe proprietate, care vor fi stabilite în funcţie de destinaţia imobilului, comparativ cu sistemul actual care stabileşte cote diferenţiate pentru persoane fizice şi firme.
"Vom revizui baza pentru impozitele pe proprietate, care va varia în funcţie de destinaţia proprietăţii şi nu în funcţie de statutul legal al proprietarului" (persoană fizică sau persoană juridică - n.r.)", se arată în scrisoarea de intenţie convenită deGuvern cu Fondul Monetar Internaţional şi obţinută de MEDIAFAX.
În aceste condiţii, impozitul plătit de o persoană fizică sau o firmă ar putea fi similar dacă imobilele deţinute au aceeaşi destinaţie.
În prezent, impozitele pe imobile au regimuri diferenţiate în funcţie de natura proprietarului, fiind de regulă mult mai mici pentru persoane decât în cazul firmelor.
De altfel, chiar modul de calcul diferă. La persoanele fizice se aplică o cotă de 0,1% la valoarea impozabilă, calculată în funcţie de calitatea materialelor de construcţie, utilităţi şi zona în care este amplasat imobilul.
În cazul companiilor, cota de impozit se stabileşte prin hotărâre a consiliului local şi poate fi cuprinsă între 0,25% şi 1,5% inclusiv din valoarea de piaţă. Valoarea de inventar este valoarea de intrare a clădirii în patrimoniu, înregistrată în contabilitatea proprietarului clădirii, conform prevederilor legale în vigoare. În cazul unei clădiri care nu a fost reevaluată, cota impozitului pe clădiri se stabileşte de consiliul local/Consiliul General al Municipiului Bucureşti între 10% şi 20% pentru clădirile care nu au fost reevaluate în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referinţă şi între 30% şi 40% pentru clădirile care nu au fost reevaluate în ultimii 5 ani anteriori anului fiscal de referinţă.
O astfel de