Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Interes pentru speculaţiile pe petrol

Publicat in Bursa, marți 29 ianuarie 2013 ·

La Sibex, debutul săptămânii a indicat evoluţii mixte ale preţurilor, pe culoare înguste. După ora 16.45 tendinţa dominantă a început să fie cea pe scădere iar intensitatea speculaţiilor dădea semne de creştere. Astfel, la ora 17.30 volumul era unul de nivel mediu spre bun, cifrându-se la 720 de contracte. Valoarea tranzacţiilor se ridica la 8,31 milioane lei.

Creşterea numărului de contracte înregistrată după ora 16.45 se datora interesului pentru specularea preţului petrolului. În doar o jumătate de oră au fost încheiate 225 de contracte DEOIL_LSC, pe fondul unei scăderi de 0,25% a cotaţiei aurului negru. Preţul unui baril era estimat la 95,60 USD. Petrolul se deprecia pentru a doua zi la rând şi la New York.

În sectorul indicilor se înregistra cel mai mare număr de contracte futures: aproape 400. Acestea vizau derivatul pe Dow Jones scadenţa martie. Cotaţia indicelui scădea cu 7 puncte, la 13.283 de puncte. Pe piaţa futures din SUA variaţiile au fost reduse iar apoi, după o oră de la deschiderea NYSE, cotaţiile indicilor se depreciau, după ce un raport a indicat scăderea vânzărilor de case. La Sibex deprecierea nu era amplă şi evoluţia era deschisă oricărei modificări, sub influenţa pieţei mamă de peste ocean.

Dintre derivatele valutare, majoritatea pariurilor s-au îndreptat către perechea euro/dolar tranzacţionată în lei. La ora 17.30 se observau doar 29 de contracte EUR/USD_RON pe scadenţa martie. La ora 17.30, euro scădea pentru termenul precizat cu 0,22% faţă de dolar, fiind cotat la 1,34 USD. Şi pe plan extern, euro s-a depreciat în raport cu dolarul.

Pe piaţa aurului se înregistra o activitate redusă comparativ cu alte şedinţe de la Sibex. "Jucătorii" estimau scăderea cu 5,3 dolari a preţului unciei pe scadenta martie. Numărul contractelor SIBGOLD_RON era de numai 11 iar uncia valora 1654 USD.

Pe segmentul derivatelor pe ac

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Temperaturi maxime de aproape 20 de grade în februarie. Prognoza meteo actualizată pentru următoarele patru săptămâni

Ziare.com acum 15 minute
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza pentru următoarele patru săptămâni, până pe 24 februarie. Potrivit meteorologilor, temperaturile vor fi în continuarea peste mediile specifice acestei perioade. ”Pe parcursul acestei săpt

Google Maps va redenumi „Golful Mexic” în „Golful Americii” pentru utilizatorii din SUA

News.ro acum 25 minute
Google Maps va schimba numele de „Golful Mexic” în „Golful Americii” odată ce acesta va fi actualizat oficial în Sistemul american de denumiri geografice, a anunţat luni compania într-o postare pe X, relatează Reuters. Schimbarea va fi vizibilă în S

Apple activează funcţiile AI în mod implicit în cea mai recentă actualizare a sa de software pentru iPhone, iPad şi Mac

News.ro acum 2 ore
Apple a lansat luni o actualizare software pentru iPhone, iPad şi Mac care activează implicit Apple Intelligence pe dispozitivele compatibile, transmite CNBC. Actualizările, iOS 18.3, iPadOS 18.3 şi macOS Sequoia 15.3, dezactivează totodată funcţia

Horoscop pentru marți, 28 ianuarie 2025.Se conturează o nouă etapă socio-profesională pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Se conturează o nouă etapă socio-profesională, începând de astăzi. Turnurile de situație din segmentul muncii și al imaginii publice sunt răscolitoare și total neașteptate. Controlează-ți reacțiile, evită să-ți prezinți opiniile și fii atent

Crin Antonescu, despre anularea alegerilor prezidențiale: „Comisia de la Veneția spune ce spunem noi toți / CCR să explice încă o dată”

HotNews acum 8 ore
Candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR pentru funcția de președinte al României, Crin Antonescu, a declarat luni seară, la Digi24, că opinia Comisiei de la Veneția privind anularea alegerilor prezidențiale este în linie cu percepția generală a societății

Crin Antonescu, despre furtul tezaurului dacic din Olanda: „O traumă. Extremiștii încearcă să profite”

HotNews acum 9 ore
Furtul pieselor de patrimoniu național din muzeul din Assen, Țările de Jos, reprezintă o lovitură majoră pentru identitatea culturală a României, afirmă Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la președinția României. „Este încă o traumă (

Coca Cola retrage produse din Europa. A fost descoperit prea mult colorant in băuturile răcoritoare

Mediafax acum o ora
Retragerea vizează mai multe tipuri de băuturi produse în perioada noiembrie 2023, inclusiv Coca-Cola, Sprite, Fanta, Fuze Tea, Minute Maid, Nalu, Royal Bliss şi Tropico. Produsele afectate au fost distribuite în Belgia, Olanda, Marea Britanie, Germ

Crin Antonescu a avut blocat postul de profesor timp de 24 de ani. L-a întrecut pe Iohannis, care l-a avut blocat 17 ani

Ziare.com acum 11 ore
Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025, a avut blocat postul de profesor la cel mai bun liceu din Tulcea timp de 24 de ani. Este vorba de un post de profesor titular de Istorie, conform i

Bill Gates îl critică dur pe Elon Musk: „Un rahat nebunesc”. Ce a discutat cu Donald Trump la Mar-a-Lago

Adevarul acum 10 ore
Co-fondatorul Microsoft , Bill Gates îl consideră pe Elon Musk „super-inteligent”, dar vinovat de „exagerare”, potrivit The Guardian. Gates cataloghează simpatia titanului tehnologiei pentru politicienii de extremă-dreapta din străinătate este un „r

„Nivelul de amenințare s-a agravat”. Danemarca plănuiește să trimită nave și drone în Arctica pentru securitatea Groenlandei

HotNews acum o ora
Guvernul danez a anunțat luni ca va aloca 14,6 miliarde de coroane, două miliarde de euro, pentru consolidarea securității în Arctica, zonă strategică în contextul proximității ruse și americane, și Atlanticul de Nord, relatează AFP și Agerpres. „Ni

Vremea

București
acum

mar.

6°/14°
mie.

7°/15°
joi

8°/13°
vin.

9°/10°
Iasi
acum

mar.

3°/15°
mie.

6°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/11°
Constanta
acum

mar.

2°/12°
mie.

8°/14°
joi

9°/12°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/14°
mie.

7°/11°
joi

7°/10°
vin.

7°/10°
Timisoara
acum

mar.

3°/15°
mie.

9°/14°
joi

9°/10°
vin.

7°/11°