Până în luna martie se pregătesc documentele ce vor sta la baza noii construcţii şi tot ce presupune derularea lucrării iniţiate de C.J. Constanţa
Unul dintre cele mai cunoscute obiective din municipiul şi judeţul Constanţa a fost, până acum câţiva ani, Cinematograful Republica: milioane de oameni i-au trecut pragul şi mii de filme au rulat în cel mai cunoscut cinematograf din judeţ. Din păcate, grija pentru acest obiectiv nu a mai constituit o prioritate o lungă perioadă de timp, aşa încât clădirea a ajuns într-o stare avansată de degradare, devenind adăpost pentru oamenii străzii. Consiliul Judeţean a găsit, însă, o soluţie pentru vechiul cinematograf şi promovează în această perioadă un proiect prin care aceasta urmează să fie transformată în centru cultural multifuncţional pentru tineret. Ideea nu este una tocmai nouă, iar preşedintele C.J. Constanţa, Nicuşor Daniel Constantinescu, susţine proiectul care va fi prezentat celor interesaţi în luna martie a acestui an.
Purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean, Gabriel Diceanu, a declarat pentru „Observator“ că reprezentanţii instituţiei judeţene pregătesc în această perioadă proiectul, care va fi finalizat în luna martie, atunci când urmează să fie puse în aplicare şi procedurile privind execuţia lucrărilor propriu-zise. „Vorbim la acest moment despre un proiect aflat în pregătirea Consiliului Judeţean Constanţa, un proiect care va fi finalizat în luna martie a acestui an, atunci când vom putea discuta despre orice aspect care ţine de execuţia lucrării şi mă refer aici la costuri şi tot ceea ce se va face în locaţia respectivă. Tot atunci, în martie, se va semna şi contractul pentru execuţia lucrărilor“, a declarat Gabriel Diceanu.
Pentru aceste lucrări există, deja, o autorizaţie de construcţie prin care vechiul cinematograf urmează să fie transformat în centru cultural multifuncţional pentru