News La jumătatea lunii viitoare, se vor finaliza lucrările de modernizare la noile spaţii de cazare care se amenajează în fosta sală de atletism din municipiul Botoşani. Este vorba de zece camere, dotate cu baie proprie, televizor, frigider şi aer condiţionat.
Andrei Amos, directorul Clubului Sportiv Botoşani spune că jumătate dintre aceste camere sunt aproape finalizate urmând ca în maxim trei săptămâni să se finalizeze şi celelalte. În total este vorba de o investiţie de aproape 300.000 de lei iar banii au provenit de la Agenţia Naţională pentru Sport.
„Până la mijlocul lunii februarie, spaţiile de cazare vor fi finalizate şi vor putea fi date în folosinţă. Camerele de la parter sunt aproape finalizate. În momentul de faţă se lucrează la camerele de la etaj”, a spus Andrei Amos.
Directorul CS Botoşani intenţionează să continue, în acest an, investiţiile în spaţii de cazare. El a solicitat fonduri de la noul Minister al Tineretului şi Sportului pentru amenajarea a încă zece spaţii de cazare, tot în incinta fostei săli de atletism care în momentul de faţă nu este utilizată.
„Am realizat un studiu de fezabilitate la sfârşitul anului trecut. Încercăm să obţinem finanţarea pentru amenajarea a încă zece camere cu centrală proprie. Vor fi spaţii de cazare moderne. Camerele vor avea baie proprie, aer condiţionat, televizor, frigider”, a adăugat directorul CS Botoşani.
La ora actuală, Clubul Sportiv Botoşani dispune de 40 de locuri de cazare. În cele zece camere care vor fi finalizate luna viitoare vor fi cazaţi 20 de sportivi de la secţia de haltere a CS Botoşani.
News La jumătatea lunii viitoare, se vor finaliza lucrările de modernizare la noile spaţii de cazare care se amenajează în fosta sală de atletism din municipiul Botoşani. Este vorba de zece camere, dotate cu baie proprie, televizor, frigider şi ae