Pe raza județului Maramureș au avut loc în acest final de săptămână mai multe acțiuni ale structurilor operative ale Inspectoratului de Poliție al județului Maramureș. Pe teren s-au aflat peste 150 de polițiști, care au acţionat zilnic în perioada 25-27 ianuarie 2013 într-o nouă acţiune RIPOSTA, organizată pe raza întregului judeţ pentru asigurarea respectării legii, creşterea vizibilităţii poliţiei în spaţiul public şi tragerea la răspundere a persoanelor care încalcă prevederile legale.
“Poliţiştii de la structurile de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, investigarea fraudelor, acţiuni speciale, arme, explozibili şi substanţe periculoase şi poliţia transporturi au acţionat în sistem integrat pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.
Una dintre infracţiunile comise frecvent şi care are un impact deosebit asupra percepţiei gradului de siguranţă al cetăţeanului este infracţiunea de furt. Investigaţiile efectuate de poliţişti au dus la identificarea a 20 de suspecţi de furt, majoritatea bărbaţi (doar patru suspecte femei) cu vârsta cuprinsă între 14 şi 53 de ani. Aceştia au sustras în dauna unor persoane sau a unor societăţi comerciale bunuri în valoare totală de 8 090 lei iar poliţiştii au reuşit, odată cu identificarea suspecţilor şi recuperarea prejudiciului, în 90% din cazuri.
Poliţiştii din Giuleşti au identificat două femei care au furat o verighetă din aur dintr-o locuinţă din Berbeşti. Duminică, Zamfira L. de 24 de ani şi Frăguţa R. de 18 ani, ambele din judeţul Sălaj cerşeau pe raza localităţii Berbeşti. Într-una din locuinţele în care au intrat au întâlnit o persoană de bună credinţă şi, în timp ce aceasta căuta ceva să le ofere, suspectele i-au sustras dintr-o cameră verigheta în valoare de 1450 lei. Bijuteria a fost recuperată de poliţişti şi restituită părţii vătămate.
Cercetările efectuate de po