Preşedintele Comisiei parlamentare care investighează modul în care organelle abilitate au administrat incidentul de la vânătoarea din 23 decembrie reclamă că unele instituţii de stat au oferit răspunsuri superficiale sau care se bat cap în cap.
”Până vineri seara, au fost prezentate răspunsurile de la toate instituţiile, în afară de Academia de Ştiinţe, de la care am solicitat o expertiză mai profundă. Cu părere de rău, unele instituţii au avut o abordare neserioasă faţă de Comisia de anchetă, au dat nişte răspunsuri succinte şi fără detalii”, a declarat Anatolie Zagorodnîi după şedinţa de astăzi a comisiei.
„Informaţiile sunt foarte controversate. Dacă de la o instituţie vine o informaţie într-un fel cu nume, familii, numere de înmatriculare cu autovehiculele care au intrat pe teritoriul rezervaţiei în ziua respectivă, de la alte instituţii vin cu totul alte informaţii, alte mijloace de transport cu numere diferite. Pentru a aduce claritate, vom solicita repetat în unele cazuri informaţii mai amănunţite“, a mai spus deputatul comunist.
Mâine şi poimâine, membrii comisiei vor merge la Făleşti pentru a-i audia pe angajaţiei rezervaţiei Pădurea Domnească, unde a fost rănit mortal Sorin Paciu, dar şi pe medici, poliţişti şi procurori.