Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şi-a lăsat concubina două zile prinsă între dulap şi un calorifer fierbinte. Femeia a ajuns în stare gravă la spital

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 28 ianuarie 2013 ·

Caz incredibil în municipiul Rădăuţi, acolo unde o femeie în vârstă de 67 de ani a stat imobilizată, timp de două zile, între un dulap şi un calorifer fierbinte, deşi concubinul ei, un bătrân de 78 de ani, ei se afla în locuinţă în tot acest timp.

Septuagenarul a încercat iniţial să-şi scoată concubina imobilizată, însă, după ce a văzut că nu poate, a renunţat, fără însă a cere ajutorul vreunui vecin sau a suna la 112.

Elfrida S., victima, a ajuns în stare gravă sâmbătă după-amiază, la Urgenţele Spitalului Judeţean Suceava, cu arsuri pe corp din cauza caloriferului de care a stat lipită două zile.

A fost diagnosticată cu "arsură grad IV sân bilateral, arsură grad II abdomen anterior, escara şold drept şi torace posterior".

Din primele cercetări ale poliţiei, s-a stabilit că victima a căzut între dulap şi calorifer joi după-amiază. Femeia a rămas captivă între dulap şi calorifer şi nu a reuşit să iasă de acolo.

A încercat să o ajute concubinul ei, însă văzând că nu are cum să o scoată din acel loc strâmt a renunşat.

Pare incredibil, însă, din ceea ce povesteşte victima, bătrânul de 78 de ani nici nu a făcut apoi vreun gest pentru a-şi salva concubina, lăsând-o să zacă pur şi simplu în acel loc.

Sâmbătă după-amiază, la apartamentul celor doi a venit o cunoştinţă, care când a văzut ce a păţit victima a apelat serviciul de urgenţă 112.

"Îi cunosc pe cei doi bătrâni încă de când m-am mutat aici. Îi ştiu ca pe doi oameni de treabă, care nu au deranjat niciodată pe nimeni din blocul nostru. Nu eram acasă când s-a întâmplat grozăvia, dar am auzit şi eu... Greu de explicat, nu prea înţeleg eu ce s-a întâmplat acolo şi mă minunez şi acum. Sper că doamna se va face bine şi va veni cât mai repede acasă", mărturiseşte Ionel Popescu, un vecin de-al celor doi bătrâni.

Poliţiştii conti

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Licitații - 27 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Ocolul Silvic Penteleu al Academiei Române, cu sediul în Calea Mihai Viteazu, nr. 45A, oraş Nehoiu, judeţul Buzău, organizează la sediul său, în data de 10.12.2024, ora 10.00, licitaţia pentru vânzarea de masă lemnoasă pe picior - producţia anului

VIDEO Călin Georgescu, ceartă cu jurnaliștii pe care i-a chemat la o conferință de presă și apoi a refuzat să ia întrebări: „Să știți că și Putin ia întrebări”

HotNews acum 12 ore
Candidatul independent i-a convocat pe jurnaliști pentru ora 17.00 în fața locuinței sale din Izvorani pentru o conferință de presă, dar le-a transmis că nu va lua întrebări și i-a acuzat că „aveți toate răspunsurile”. Jurnaliștii i-au atras atenția

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut Comisiei Europene să investigheze TikTok, în legătură cu „suspiciuni de manipulare a opiniei publice”

News.ro acum 12 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut, marţi, Comisiei Europene să iniţieze o investigaţie oficială a reţelei de socializare TikTok privind riscurile democratice legate de activitatea sa în România şi a conţinutului electoral difuzat î

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 4 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 11 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

Mircea Geoană o susține pe Elena Lasconi în turul II. Ce spune despre Călin Georgescu

HotNews acum 12 ore
Fostul secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a anunţat marţi că pentru turul al doilea susţinerea lui merge către Elena Lasconi, „singurul candidat pro-european si pro-NATO rămas în această competiţie”. El a mai spus că ar fi simplistă re

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 7 ore
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

Adolescent de 14 ani, în comă la spital. A fost găsit electrocutat lângă un tren. Băiatul are arsuri pe 45% din suprafaţa corpului

Ziare.com acum 9 ore
Incident grav în judeţul Suceava. Un băiat de 14 ani se zbate între viață și moarte după ce a fost găsit inconştient pe vagonul unui tren, în zona Gării Burdujeni, au anunţat, marţi, 26 noiembrie, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceav

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Libertatea acum 9 ore
Manifestații anti-Călin Georgescu au loc în mai multe orașe din România. Protestele continuă pentru a doua zi consecutiv, cu sute de tineri adunați în Piața Universității din București și în alte centre urbane, transmit HotNews și News.ro.

Gazprom nu va mai folosi Ucraina pentru a aduce gaze în Europa

Wall-Street.ro acum 4 ore
Compania rusă de stat Gazprom se aşteaptă ca după 31 decembrie să nu mai fie livrate gaze către Europa via Ucraina, în planificarea sa internă pentru anul viitor, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Ag

Vremea

București
acum

mie.

2°/7°
joi

5°/8°
vin.

5°/8°
sâm.

6°/10°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/6°
joi

3°/8°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/6°
Timisoara
acum

mie.

1°/8°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/7°