Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O familie din Crivești a căzut cu mașina într-o râpă adâncă de cinci metri

Publicat in News Pascani, luni 28 ianuarie 2013 ·

Clipe de groază pentru o familie din localitatea Crivești, comuna Vânători. Duminică, 27 ianuarie, în jurul orei 23.15 membrii familiei se îndreptau spre casă.

Marinel Tarcan în vârstă de 33 de ani se afla la volanul unei Dacii, alături de el în mașină fiind soția Nicoleta de 26 de ani și fiul Gabriel de 6 ani. Din cauza condițiilor de drum nefavorabile, mașina a ieșit de pe carosabil și a căzut într-o râpă adâncă de cinci metri. Cei trei membri ai familiei au reușit să iasă singuri din autoturism cât și din râpă și au plecat spre casă care era în apropiere. Când au ajuns la locuință au sunt la 112 pentru că Marinel Tarcan a început să se simtă rău. O ambulanță a sosit la fața locului, i-au fost acordate îngrijirile necesare însă bărbatul a intrat în comă și a fost transportat la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani. Soția și fiul acestuia nu prezentau răni grave, însă au tras o sperietură groaznică. Un echipaj de descarcerare de la subunitatea de pompieri Pașcani a fost la locului accidentului unde s-au luat măsurile de siguranță în astfel de cazuri - au balizat zona, au scos bornele de la baterie și au verificat eventualele scurgeri de lichide inflamabile.

Citește și: Un copil de 3 ani și-a fracturat degetele într-o mașină de tocat coceni Circuit închis pentru Morga Spitalului Echipamente medicale înnoite la Spitalul Municipal de Urgență A ajuns la spital cu piciorul zdrobit după ce a căzut peste el un copac

Clipe de groază pentru o familie din localitatea Crivești, comuna Vânători. Duminică, 27 ianuarie, în jurul orei 23.15 membrii familiei se îndreptau spre casă.

Marinel Tarcan în vârstă de 33 de ani se afla la volanul unei Dacii, alături de el în mașină fiind soția Nicoleta de 26 de ani și fiul Gabriel de 6 ani. Din cauza condițiilor de drum nefavorabile, mașina a ieșit de pe carosabil și a căzut într-o râpă adâncă de cinci metri

Articolul in News Pascani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Parlamentul iranian a aprobat închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american

Ziua Constanta acum 36 minute
Parlamentul iranian a aprobat duminică închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american asupra instalațiilor nucleare iraniene, dar decizia finală trebuie luată de Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, transmite

Prima reacție a Chinei după ce SUA au bombardat instalațiile nucleare ale Iranului

HotNews acum 3 ore
China a acuzat SUA că au încălcat dreptul internațional prin atacul aerian asupra Iranului și că au crescut tensiunile în Orientul Mijlociu, relatează The Guardian. Într-un comunicat publicat pe X, Ministerul Afacerilor Externe din China a cerut un

Claudiu Târziu a lansat, la câteva săptămâni de la despărţirea de AUR, Acţiunea Conservatoare: „Vom sancţiona dur fiecare derapaj al acestei coalitii trădătoare”

HotNews acum 23 minute
Claudiu Târziu a lansat „Acţiunea Conservatoare”, la câteva săptămâni de la momentul la care anunţa că se desparte „definitiv” de AUR, motivând că această alianţă „a fost înlocuită cu Partidul George Simion”. Târziu afirmă că noua formaţiune îşi „as

Cei patru miniștri PNL din viitorul Guvern / Ilie Bolojan: Foarte probabil mâine se va semna protocolul coaliţiei

HotNews acum o ora
Conducerea PNL a validat, duminică, propunerile de miniştri pentru viitorul guvern, condus de Ilie Bolojan. Anunțul a fost făcut chiar de Bolojan, președinte interimar al PNL, care a prezentat și calendarul probabil al învestirii noului executiv. „A

Pete Hegseth: SUA transmit mesaje publice şi private Iranului, prin mai multe canale

News.ro acum o ora
Statele Unite încearcă să comunice prin mai multe canale cu oficialii iranieni după atacurile americane asupra instalaţiilor nucleare ale Iranului, în timp ce preşedintele Donald Trump şi principalii săi colaboratori îndeamnă Teheranul să accepte o

MAE: „România monitorizează cu maximă atenție evoluțiile din Orientul Mijlociu, de la începutul escaladării acestora”

Gandul acum 16 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a informat duminică, prin intermediul unui comunicat, că „România monitorizează cu maximă atenție evoluțiile din Orientul Mijlociu, de la începutul escaladării acestora”. Potrivit sursei citate, „poziția constantă

JD Vance: Nu suntem în război cu Iranul, ci cu programul său nuclear

Mediafax acum 36 minute
„Nu suntem în război cu Iranul. Suntem în război cu programul nuclear al Iranului”, a declarat Vance. El a continuat spunând că SUA nu au niciun interes să trimită trupe americane pe terenul iranian. Decizia Statelor Unite de a ataca Iranul a provoc

Întâlnire la Moscova între Vladimir Putin și ministrul de Externe al Iranului. „E prietenul nostru”

HotNews acum 4 ore
Ministrul iranian de Externe Abbas Araghchi a declarat duminică, în cadrul unei conferinţe de presă la Istanbul, că va merge astăzi la Moscova, pentru o întrevedere cu preşedintele rus Vladimir Putin, relatează Reuters. „Plecam în această după-amiaz

FOTO Captură impresionantă la frontiera cu Ucraina. Peste 500.000 de dolari ascunși în cartușe de țigări

Ziua Constanta acum 6 ore
O echipă mixtă formată din polițiști de frontieră și inspectori vamali, care își desfășura activitatea în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, a identificat o sumă importantă de bani ascunsă în interiorul unor cartușe de țigări. O echipă mixtă for

Viitorul guvern va avea cinci vicepremieri. Anunțul făcut de Ilie Bolojan

Mediafax acum 2 ore
Bolojan a anunțat că liderii au convenit să existe cinci viceprim-miniștri în Executiv. Liberalii îl vor avea ca vicepremier pe Cătălin Predoiu, care va deține și portofoliul de la Interne. Un alt vicepremier va fi Dragoș Anastasiu, actual consilier

Vremea

București
acum

30°
dum.

14°/30°
lun.

17°/31°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

27°
dum.

13°/27°
lun.

16°/26°
mar.

16°/29°
mie.

16°/30°
Constanta
acum

26°
dum.

15°/26°
lun.

17°/25°
mar.

20°/29°
mie.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

10°/28°
lun.

14°/28°
mar.

17°/27°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

30°
dum.

12°/30°
lun.

13°/33°
mar.

18°/33°
mie.

20°/36°