Dacă pentru unii termenul de „a te distra“ înseamnă musai să te dai cu parapanta sau să te umpli de noroi la curse de enduro, pentrualţii „entertainment“- ul implică neapărat şi ieşitul în club/pub/lounge sau cum s-or mai numi crâşmele şi birturile care organizează în fiecare weekend „seri dansante“. Locurile cu pricina sunt populate de indivizi diverşi, fauna incluzând vajnici posesori de maşini – trăznet, bodyguarzi puşi pe harţă, piţipoance plătite să facă consumaţie la bar pentru a atrage clientela masculină şi aşa mai departe.

Una din regulile de aur ale colindătorului de club este aceea că periplul prin asemenea stabilimente trebuie să înceapă musai după miezul nopţii, cât mai târziu cu putinţă, căci nu e de bonton să fii văzut decât în momentul climax al petrecerii. O altă regulă este aceea conform căreia înainte de a-ţi face apariţia undeva, trebuie să te asiguri că „e full“. De aceea s-au inventat telefoanele mobile şi SMS-urile cu „e plin frate!“. În cazul în care nu ai pe nimeni infiltrat în club, deschizi uşa, arunci o privire şi…dacă nu e plin, pleci. Pur şi simplu. Nu contează că muzica e faină sau alte asemenea mărunţişuri, căci colindătorul de club rămâne doar în locurile trendy.

Unde e aglomeraţie, miroase a transpiraţie, barmanii uită să dea rest şi amestecă într-o veselie alcoolul cu apă şi de unde pleci bolborosind ceva de genul „nu mai calc niciodată pe aici“. Şi totuşi….săptămâna următoare, colindătorii o iau de la capăt. Şi oricât s-ar învârti ajung tot acolo. Dacă faci imprudenţa să îi întrebi „dar de ce te duci în fiecare săptămână într-un loc în care nu te simţi bine“, vei primi o sumedenie de răspunsuri haioase. Cum ar fi acela că e plin de ultra – fete. Sau „n-ai unde să te distrezi în oraşul ăsta trist“. Apăi, nu ştiu cum se face, dar colindătorul de club e mai tot timpul trist. La fel ca şi multe din locurile astea care î