Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputatul Munteanu a depus amendamente la Legea bugetului

Publicat in Ceahlaul, luni 28 ianuarie 2013 ·

* ”Recomandarea” USL a fost ca parlamentarii puterii să se abţină, ca să ”scurteze” dezbaterile Dezbaterile pentru întârziatul buget pe 2013 ar putea înregistra o premieră în analele parlamentarismului românesc: parlamentarii USL nu vor depune nici un amendament la buget! Motivația pare simplă și până la un punct poate fi înțeleasă: nevoia unui buget cât mai rapid adoptat și blocarea opoziției care vrea să vină cu mii de amendamente. Liderul PSD de Neamț, Ionel Arsene, ne-a declarat că nu există nici o interdicție în acest sens și că va depune și el amendamente când va ajunge la București. Deputatul Ioan Munteanu ne-a declarat că el a depus amendamente și că speră că ele vor fi discutate, în funcție de timpii alocați partidelor. A auzit joia trecută că s-a sugerat parlamentarilor puterii să renunțe la amendamente, dar că el le depusese deja. Liderul liberal Dorinel Ursărescu a admis că ” este vorba despre o recomandare pe care am primit-o” și că ”nimeni nu poate interzice unui parlamentar să facă un amendament, dacă el crede că este necesar” . Motivul pentru care a fost făcută o astfel de recomandare : ”dorința de a adopta cât mai rapid Legea Bugetului și a scurta dezbaterile, în condițiile în care PDL-ul și PP-DD-ul vor să depună foarte multe amendamente”. Măsura recomandată de liderii USL poate pune parlamentarii aleși uninominal într-o situație extrem de jenantă în fața alegătorilor și a susținătorilor. Ei nu vor mai putea face exercițiul de imagine cu care ne obișnuiseră: zbaterea pentru bani alocați unei bisericii sau unei școli din colegiul respectiv. * ”Recomandarea” USL a fost ca parlamentarii puterii să se abţină, ca să ”scurteze” dezbaterile Dezbaterile pentru întârziatul buget pe 2013 ar putea înregistra o premieră în analele parlamentarismului românesc: parlamentarii USL nu vor depune nici un amendament la buget! Motivația pare simplă și până la un punct

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan a luat act de demisia lui Marcel Ciolacu. Un nou premier interimar va fi desemnat marți, 6 mai 2025

Ziua Constanta acum 11 minute
Președintele interimar Ilie Bolojan a luat act de demisia premierului Marcel Ciolacu, a informat luni Administrația Prezidențială. „Președintele a luat act de demisia din funcția de prim-ministru al Guvernului României, depusă în această seară de Ma

Nicușor Dan: Vocea partidelor va conta mai puțin. Nimeni nu are votul nimănui

Gandul acum 2 ore
Nicușor Dan spune că vocea partidelor, în România, a devenit din ce în ce mai slabă în urechile electoratului care va prefera dezbateri între persoane care s-au remarcat prin realizări notabile. Ba mai mult, a declarat acesta în cadrul conferinței d

Vremea se schimbă radical: alertă ANM cod galben de vijelii și ploi torențiale. Zonele afectate

Libertatea acum 6 ore
Vremea se schimbă radical în următoarele ore, după zilele cu temperaturi de vară. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni dimineață, o alertă cod glben de vreme rea, valabilă începând de la data de 5 mai, ora 12.00, până joi, 8 ma

Elena Lasconi și-a dat demisia din funcția de președintă a USR

Libertatea acum 6 ore
Elena Lasconi și-a dat astăzi demisia din funcția de președintă a Uniunii Salvați România (USR), după rezultatul slab obținut în turul 1 al alegerilor prezidențiale din 4 mai.

Superliga - play-out: UTA Arad - Petrolul, scor 2-0

News.ro acum 2 ore
Echipa arădeană UTA a învins luni, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în ultimul meci al etapei a şaptea din play-out-ul Superligii. În meciul de la Arad ploieştenii au marcat primii, prin Irobiso, în minutul 35, dar golul a

Nicușor Dan: România poate să genereze 5 milioane de voturi pentru o direcție pro-occidentală

Gandul acum 38 minute
Nicușor Dan a recunoscut diferența de voturi din primul tur între el și George Simion, dar s-a declarat optimist în perspectiva turului doi. El consideră că România poate mobiliza cel puțin 5 milioane de voturi în favoarea unei direcții pro-occident

George Simion a postat luni pe Facebook imagini din timpul unei vizite pe care a făcut-o la o fabrică din Albă Iulia. „Nu vă dezamăgim, nu trădăm, îl punem pe Călin în fruntea ţării”

Ziarul Financiar acum 5 ore
George Simion a postat luni pe Facebook imagini din timpul unei vizite pe care a făcut-o la o fabrică din Albă Iulia. „Nu vă dezamăgim, nu trădăm, îl punem pe Călin în fruntea ţării”, a spus el. George Simion a postat pe Facebook, luni, că a revenit

Video O hală în care sunt depozitate panouri fotovoltaice, cuprinsă de flăcări în județul Galați

Adevarul acum 2 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi intervin, luni seară, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o hală din localitatea Şendreni, în care sunt depozitate panouri fotovoltaice.

Lia Olguța Vasilescu, vehiculată ca succesor al lui Marcel Ciolacu la șefia PSD, a anunțat decizia luată

Libertatea acum 5 ore
Primarul din Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat luni, 5 mai, că nu vrea șefia PSD pentru cel puțin următorii patru ani, motivând că preferă să rămână edil. Decizia a venit după ce numele ei a fost vehiculat drept succesor al lui Marcel Ciolac

Cătălin Predoiu: Căutăm un premier. Sunt mai multe nume discutate

Gandul acum 4 ore
Liderii liberalilor caută un premier care „să răspundă tuturor provocărilor momentului”. Interimarul de la PNL, Cătălin Predoiu, spune că formațiunea politică are în vedere mai multe nume. „Sunt mai multe nume discutate pentru funcția de premier” a

Vremea

București
acum

20°
lun.

15°/29°
mar.

13°/26°
mie.

12°/25°
joi

11°/18°
Iasi
acum

13°
lun.

13°/24°
mar.

10°/19°
mie.

10°/13°
joi

9°/14°
Constanta
acum

14°
lun.

10°/24°
mar.

11°/21°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

11°/20°
mar.

11°/20°
mie.

10°/13°
joi

10°/14°
Timisoara
acum

16°
lun.

12°/23°
mar.

9°/18°
mie.

9°/13°
joi

8°/14°