Patru amendamente la Legea Bugetului au fost depuse, la propunerea Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România, în Parlament! Acestea vizează subvenţia cămine-cantine, fondurile alocate bibliotecilor, finanţarea de bază a universităţilor de stat şi fondurile pentru construcţii alocate Ministerului Educaţiei Naţionale de la Bugetul de Stat.
Ca urmare a publicării variantei de buget trimise de Guvern Parlamentului spre adoptare, Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) din care face parte şi Liga Studenţilor din Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia a elaborat o serie de amendamente ce pot avea un impact important asupra studenţilor şi presupun un efort bugetar mic – sub 0,05% din Produsul Intern Brut al României.
ANOSR propune prin aceste amendamente creşterea fondurilor alocate subvenţiei cămine-cantine cu 10% faţă de proiectul de buget (efort suplimentar – sub 0,002% din PIB), creşterea fondurilor alocate pentru biblioteci, în vederea aplicării gratuităţii prevăzute de Statutul Studentului pentru eliberarea permiselor de bibliotecă (efort suplimentar – sub 0,001% din PIB), creşterea finanţării de bază a universităţilor cu 10% faţă de execuţia bugetară pe 2012 (efort suplimentar – sub 0,03% din PIB) şi creşterea fondurilor alocate pentru construcţii, în vederea construirii a 1200 de locuri de cămin (efort suplimentar – sub 0,015% din PIB).
Reprezentanţii studenţilor fac apel la membrii Parlamentului României pentru susţinerea acestor amendamente, depuse la iniţiativa unei componente a societăţii civile şi presupunând un efort bugetar modest! Pe viitor, ANOSR îşi păstrează convingerea că este necesară o alocare de 6% din PIB pentru educaţie şi că este nevoie de o abordare mult mai curajoasă în finanţarea acestui domeniu pentru a fi posibilă soluţionarea problemelor semnalate de studenţi prin Scriso