Schimbăile rcare au marcat piaţa muncii în ultimii ani au demonstrat că cele mai multe şanse în găsirea, respectiv menţinerea unui loc de muncă le au cei care cunosc bine o meserie şi specialiştii. Una dintre soluţiile inteligente care deschide poarta spre piaţa muncii este înscrierea la programe de iniţiere, calificare, recalificare, perfecţionare, co-finanţate din fonduri europene.
Crina Puiu este absoventă a Facultăţii de Marketing din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia. Imediat după finalizarea studiilor superioare s-a decis să-şi sporească şansele de angajare pe o piaţă a muncii aflată într-o continuă schimbare. Pentru început s-a interest care ar fi cele mai avantajoase programe de formare profesională pe care le-ar putea urma.
Aşa a intrat în contact cu specialiştii proiectului „Reţea de centre rurale de dezvoltare integrată a resurselor umane”, derulat de S.C. Tobimar Construct S.R.L. Alba Iulia, în parteneriat cu Asociaţia „Sprijiniţi copiii” Alba Iulia, Centrul de Afaceri MASTER Deva şi Centrul de Informatică Minieră Cluj. În urma serviciilor de informare, consiliere, orientare profesională şi evaluare vocaţională, Crina Puiu a fost selectată pentru un program de formare profesională. „Aşa am ajuns să urmez un curs de perfecţionare în Management, ca să-mi sporesc şansele de angajare. Am plecat din start cu această convingere. Trebuie să recunosc că a cântărit mult în luarea deciziei şi faptul că a fost gratuit. Dacă ar fi fost contra cost, nu ştiu dacă m-aş fi înscris “, îşi motivează alegerea Crina Puiu, care are domiciliul în comuna Ciugud din judeţul Alba. A urmat în regim de gratuitate orele de pregătire teoretică şi practică. „Am învăţat lucruri interesante la orele de curs, care îmi folosesc acum în practică, în ceea ce fac. Ulterior, certificatul obţinut a cântărit şi la încadrarea pe post şi implicit la sa