Lovitură pentru Alexandru Băişanu, după ce Congresul Naţional al Tineretului Liberal, care a avut loc sâmbătă, 26 ianuarie, la Palatul Parlamentului din Bucureşti, nu a validat candidatul propus de liderul PNL Suceava.
Mai mult, în funcţia de preşedinte interimar al TNL Suceava a fost reconfirmat Cătălin Viorel Pintea, o persoană care nu este deloc în graţiile lui Băişanu. Cătălin Viorel Pintea a fost confirmat de structura de conducere la nivel național a TNL drept președintele intermar al Organizației Județene de Tineret a Liberalilor, iar în următoarele trei luni are sarcina de a organiza alegeri pentru funcţiile de conducere din TNL Suceava.
Cătălin Viorel Pintea este de profesie avocat, are 30 de ani, iar în ultimii doi an a fost membru al Biroului Permanent Municipal al PNL Suceava, pentru o perioadă deținând și funcția de vicepreședinte al acestei structuri.
Trebuie spus că propunerea lui Alexandru Băişanu a fost Bogdan Bosancu, dar aceasta nu a găsit susţinere la nivel central. Totuşi, Bogdan Bosancu a fost cooptat în biroul interimar de conducere al TNL Suceava, birou format din 13 persoane, şi din care mai fac parte oameni de afaceri, avocaţi, arhitecţi sau ingineri.
Din funcţia de preşedinte interimar al TNL Suceava, Cătălin Pintea şi-a propus să revigoreze activitatea organizaţiilor de tineret ale partidului. „Ca prioritate am înfiinţarea de organizaţii de tineret în toate municipiile judeţului, iar a doua etapă este formarea de organizaţii în oraşe, precum şi alegeri la aceste structuri. Cât priveşte colaborarea cu domnul preşedinte Alexandru Băişanu, sper ca aceasta să fie cât mai benefică pentru binele partidului”, a declarat Cătălin Pintea.
Conflictul dintre liderul PNL Suceava şi preşedintele interimar al organizaţiei judeţene de tineret a devenit public anul trecut. La acea vreme, avocatul Cătălin Pintea l-a acuzat pe A