Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum poate fi rezolvată criza medicamentelor oncologice?

Publicat in Ziua de Vest, luni 28 ianuarie 2013 ·

În acest moment, există un număr variabil de medicamente oncologice la care sunt discontinuităţi în aprovizionare. Acesta este cuprins între 18 şi 24. Ministerul Sănătăţii a prezentat Guvernului României o notă privind criza medicamentelor oncologice. Documentul conține informații referitoare la mecanismul de finanțare a tratamentului oncologic în rețeaua spitalelor publice din România, cauzele apariției unor disfuncții și propuneri de soluționare a acestora.

Începând din acest an - 2013 - din cauza specificului curativ, Programul naţional de oncologie va fi finanţat numai de către CNAS, sumele prevăzute în bugetul de asigurări sociale de sănătate sunt de 1.031.000 mii lei.

Compania Naţionala UNIFARM SA, unitate aflată în subordinea Ministerului Sănătăţii, are ca obiectiv de activitate achiziţia de medicamente de la producători şi distribuitori şi vânzarea acestora către spitale cu un profit minim. Profitul asigură numai funcţionalitatea instituţiei. Deoarece unele dintre medicamentele oncologice nu au autorizaţie de punere pe piaţă, acestea sunt achiziţionate de către Compania Naţională UNIFARM SA pe baza de autorizaţie de nevoi speciale emisă de Ministerul Sănătăţii şi, începând din acest an, de către Agenţia Naţională a Medicamentului.

„Criza” medicamentelor oncologice o reprezintă discontinuitatea-lipsa de ritmicitate în asigurarea unor medicamente oncologice necesare efectuării tratamentului pacienţilor care suferă de cancer. Dintre cauzele care generează discontinuitate în aprovizionarea unităţilor sanitare publice cu medicamente oncologice amintim:

1. Lipsa de interesa producătorilor și distribuitorilor de medicamente oncologice de a comercializa în România medicamentele.

2. Prețul foartemare al unor medicamente – uneori chiar de peste 1500 euro / doza – ex.Rituximabum - , prețcare este decontat integral de CNAS. Acest fapt face

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Spitalul Foişor: Florin Piersic a fost externat

Mediafax acum 26 minute
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular „Foişor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare.

Cea mai mare parte a țării intră sub cod galben și portocaliu de ploi, descărcări electrice și vânt

Ziare.com acum 53 minute
ANM anunță că cea mai mare parte a ţării intră de luni, 3 iunie, şi până marţi dimineaţă, 4 iunie, la ora 3.00, sub avertizări cod galben şi portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată. Sunt prognozate averse torenţiale, descărcări electrice

Polițist lovit în cap cu o sticlă de alcool într-o benzinărie. Agresorul a fost prins de angajații stației de alimentare

Ziare.com acum o ora
Un poliţist de la Brigada Rutieră a fost agresat într-o benzinărie din Bucureşti când a încercat să prindă un bărbat care furase o sticlă de băutură alcoolică, iar acesta l-a lovit cu ea în cap. În cele din urmă agresorul a fost imobilizat. Reprezen

Firma care a făcut Podul de la Brăila cere CNAIR 230 de milioane de lei ca să dea drumul la circulaţie. Ministrul Transporturilor acuză un „șantaj”

HotNews acum o ora
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat luni, după o vizită la Drumul expres (Dex6) Brăila-Galaţi, că firma care a făcut Podul de la Brăila cere CNAIR 230 de milioane de lei ca să dea drumul la circulaţie, deşi proi

Alertă în București. Atac cu cocktail Molotov la Ambasada Israelului

Adevarul acum 6 minute
Un incident grav s-a petrecut în urmă cu puțin timp la Ambasada Israelului din București. Un bărbat a încercat să arunce o sticlă incendiară către clădirea diplomatică.

Anchetă a Poliției Ilfov, după ce mai mulți elevi ar fi ajuns la SPITAL după ce au consumat alcool și alte substanțe interzise la banchet

Gandul acum 35 minute
Polițiștii din Otopeni au demarat o anchetă în urma unor informații apărute pe grupurile de părinți ale elevilor de la un liceu local. Se pare că mai mulți elevi au ajuns la spital după ce au consumat alcool și alte substanțe la un banchet care a av

Marcel Ciolacu, despre conflictele dintre PNL şi PSD în campania electorală: Eu sunt mai în vârstă decât dvs şi din 90 particip la toate campaniile, e cea mai liniştită campanie de până acum, în România

News.ro acum 37 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni despre conflictele dintre PNL şi PSD în campania electorală că el este mai în vârstă şi din 90 participă la toate campaniile şi este cea mai liniştită campanie de până acum, în România. Reacţia lider

Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, internat de urgență la Spitalul Floreasca. Are o fractură de rotulă

Ziare.com acum 31 minute
Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Calinic, se află internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, el prezentând fractură de rotulă, a declarat luni, 3 iunie, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Bogdan Opriţa. Potrivit acestuia, înaltul prela

Avertizare hidrologică: Cod galben de inundaţii pe râuri din 13 judeţe

Mediafax acum 32 minute
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Barcău (judeţele: Sălaj şi Bihor), Crişul Repede (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele: Bihor şi

Încep înscrierile pentru sesiunea de vară a Bacalaureatului. Programul complet al probelor

Press Alert acum 48 minute
< figure id="attachment_354098" style="width: 640px" class="wp-caption aligncenter"> Foto: Arhivă Înscrierile pentru examenul de Bacalaureat pentru elevii de clasa a XII-a, sesiunea iunie-iulie, încep luni. Absolvenţii de liceu vor termina cursurile

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/32°
mar.

18°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

13°/26°
mar.

13°/24°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°