Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acreditarea sănătăţii private, în linie dreaptă. Ce spital privat a luat cea mai mare notă la acreditarea CoNAS

Publicat in Capital, luni 28 ianuarie 2013 ·

Spitalul Life Memorial din Bucureşti este primul spital privat din România care a primit nivel de acreditare maxim din partea Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor.

Anul trecut, România era România era singura ţară din Uniunea Europeana care nu avea acreditat niciunul dintre cele 435 de spitale. În iulie 2012, Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor (CoNAS) a acreditat primul spital privat din ţară - Euroclinica Hospital, din Baia Mare.

De curând, un alt spital privat, al operatorului privat de sănătate MedLife, a devenit primul spital privat din România acreditat cu nivel maxim de către CONAS.

Acreditarea CONAS se referă la siguranţa procedurilor medicale realizate, drepturile pacienţilor şi aspectele administrative, reflectate în sinteza a peste 1850 de indicatori şi a 11 referinţe – 5 pentru aspectele administrative, 2 privind drepturile pacienţilor şi 4 privind managementul serviciilor medicale, ponderate diferit, astfel încât accentul să fie pus pe managementul serviciilor medicale.

"Acreditarea spitalelor este o masură necesară, extrem de importantă şi strategică în evoluţia oricărui sistem medical, fie acesta privat sau public", a declarat Nicolae Marcu, director general al MedLife.

În cadrul spitalului Life Memorial Hospital lucrează 500 de cadre medicale, care oferă servicii medicale integrate de spital, maternitate, hyperclinica, laborator şi farmacie.

În 2012 Life Memorial Hospital a realizat peste 4500 de intervenții chirurgicale și circa 1060 de naşteri, având în total internați peste 7500 de pacienți.

"Instituția pe care o coordonez acreditează spitalele pe baza unor criterii de performanţă care vizează în primul rând calitatea serviciilor oferite şi gradul de satisfacţie al pacienţilor. În cazul MedLife, ne face plăcere să confirmăm că discutăm despre o acreditare la

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum o ora
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum o ora
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum o ora
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 4 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 4 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°