Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şi-a ucis mama şi sora dintr-un motiv INCREDIBIL. "Mi-am zis că trebuie să văd dacă şi mie îmi este la fel de uşor"

Publicat in Antena 3, luni 28 ianuarie 2013 ·

„Am luat un cuţit în mână şi am urcat scările, imaginându-mi cum o voi ucide pe sora mea, Mallory. M-am gândit, însă, că dacă e să-mi ucid mama şi sora, nu vreau să le fac să şi sufere, aşa că voi folosi revolverul pe care l-am şutit de la bunicul. M-am învârtit mai bine de o oră în jurul casei, gândindu-mă cum viaţa mea nu va mai fi niciodată la fel şi că nu le voi mai vedea vreodată. Am bătut la uşa camerei sorei mele şi i-am spus că o cheamă mama. A ieşit şi a crezut că glumesc ţinând pistolul îndreptat asupra ei. S-a îndreptat spre scări. Am împuşcat-o în spate, pe urmă în cap. Am coborât apoi în sufragerie şi am împuşcat-o de trei ori pe mama. În stare de şoc, m-am dus în cameră şi am urlat că sunt nebun cu adevărat şi că mi-am ucis mama şi sora. Am auzit-o gemând pe sora mea. Mi-am reîncărcat arma şi am fugit cât de repede am putut să o termin, strigând că îmi pare rău. Pe urmă, m-am asigurat că şi mama e moartă, trăgându-i încă un glonţ în cap. Apoi, am sunat la 911. Ştiu acum că am terminat cu crimele. Este cea mai teribilă experienţă posibilă. Ce s-a întâmplat în noaptea trecută mă va urmări pentru tot restul vieţii”. Aceasta este confesiunea lui Jack Evans din Aledo, Texas, care, pe 3 octombrie 2012, la vârsta de doar 17 ani, şi-a ucis mama şi sora.

Confesiunea a fost scrisă la câteva ore de la arestare, dar a fost dată publicităţii acum, de judecător, informează NBCnews.

Se pare că tânărul a fost inspirat de filmul Holloween (2007), regizat de muzicianul heavy metal Rob Zombie. Remake al peliculei cu acelaşi titlu, din 1978, Halloween îl are ca erou principal pe Michael Myers, un personaj fictiv, asasin în serie, care îşi începe „cariera” la 10 ani, cu mai multe victime, între care sora mai mare, iubitul acesteia şi iubitul mamei sale.

„Am revăzut filmul de trei ori în săptămâna aceea. Privindu-l, am fost uimit cât de uşor i

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 6 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 6 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 4 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 13 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 11 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 11 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°