Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concluzia prefectului: “Să fie iarnă, dar să nu bată vantul!”

Publicat in Ziarul de Vrancea, luni 28 ianuarie 2013 ·

Aşa arăta ieri drumul la intrarea în satul Mărtineşti din Tătăranu (foto Necula Vasile) Prefectul Cătălin Kanty Popescu spune că autorităţile au reuşit să se mobilizeze pentru a redeschide circulaţia, în ciuda faptului că aproape tot judeţul a fost paralizat de vineri pană duminică seară şi doar autoşenilatele au răzbit u principalele problemele au fost utilajele vechi, chiar din anii ’60 ai secolului trecut, care s-au stricat toate în drum u un bolnav dependent de dializă a fost luat cu poliţia de acasă pentru că se temea să-şi părăsească locuinţa u parazăpezile cerute de Prefectură au venit în judeţ după viscol

Viscolul care a blocat judeţul pentru trei zile a trecut, iar după vijelie şi atenţionările succesive de cod galben şi portocaliu prefectul Cătălin Kanty Popescu a tras şi cateva concluzii. Prima ar fi că nu-i bine să bată vantul iarna, dar cum natura nu se poate opri, trebuie îmbunătăţită intervenţia oamenilor. “Este clar că viscolul nu a fost de intensitatea celui de anul trecut, dar am reuşit să ne mobilizăm foarte repede. Joi seara au început ninsoarea şi viscolul, vineri şi sambătă judeţul a fost blocat, iar duminică seara se circula pe toate drumurile. Au fost trei zile de foc, dar am reuşit să facem faţă”, ne-a declarat ieri după amiază prefectul. Acesta spune că persoanele care au avut nevoie de dializă au pus cele mai multe dificultăţi. După ce autorităţile au reuşit să ajungă foarte greu la un bolnav din satul Rădăcineşti, comuna Corbiţa, acesta a refuzat să fie luat şi a fost nevoie de intervenţia poliţiei. Prefectul judeţului spune că este nevoie de utilaje mai bune, dar şi mai multe. “Calitatea utilajelor lasă de dorit. Toate cele patru freze de la Drumuri Naţionale s-au stricat, sunt din anii ’60. A venit Umbrărescu cu freza lui de am putut să deszăpezim E 85 între Tişiţa şi Adjud. Utilajul nu era între utilajele obligatorii pe care trebui

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum 18 minute
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Andy Byron a demisionat. CEO-ul Astronomer a devenit „vedetă” după ce a îmbrăţişat o angajată la un concert Coldplay

Adevarul acum 43 minute
CEO-ul companiei Astronomer, Andy Byron, a demisionat după ce a fost surprins îmbrățișându-se cu șefa de HR la un concert Coldplay, moment care a devenit viral pe reţelele de socializare.

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 13 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 2 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat în patru judeţe

Ziarul Financiar acum 15 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică dimineaţa, o avertizare de tip cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat, valabilă în patru judeţe din sudul Olteniei şi în sud-vestul Munteniei. „Duminică, în sudul Olteniei ş

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum o ora
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 12 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 11 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 2 ore
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Vremea

București
acum

26°
dum.

19°/34°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

23°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°