Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Interzis la cununii în weekend!

Publicat in Covasna Media, marți 29 ianuarie 2013 ·

De bunăvoie și nesilit de nimeni, ofițerul stării civile din Sfântu Gheorghe a decis că nu mai oficiază cununii în zilele de sâmbătă şi duminică.

Sfântu Gheorghe este probabil singura localitate din țară unde cununia civilă nu se poate oficia sâmbăta sau duminica din simplul motiv că ofițerul stării civile din cadrul Primăriei susține că programul lui este de luni până vineri.

Un bărbat din Sfântu Gheorghe ne-a contactat pentru a ne spune că ar fi vrut să se căsătorească sâmbătă, dar la Primărie i s-a explicat că acest lucru nu este posibil. „Ofițerul de stare civilă mi-a spus că ne poate cununa doar în timpul săptămânii pentru că nu se mai fac cununii în weekend. I-am zis că sunt dispus să plătesc o taxă suplimentară dacă este nevoie, dar degeaba, doamna a insistat că nu se poate. Deocamdată nu m-am decis, probabil că voi face cununia civilă într-o zi de joi sau vineri pentru că nu am altă soluție. Eu nu sunt supărat pe doamna de la stare civilă, ci pe situația în sine, care nu îmi permite mie, ca și contribuabil, să mă căsătoresc într-o zi de sâmbătă, cum după părerea mea ar fi normal” – povestește bărbatul.

Minte ofițerul de stare civilă?

„Anul acesta nu am avut nicio solicitare de cununie pentru o zi de sâmbătă” – ne-a declarat foarte convins ofițerul de stare civilă Fekete Réna la câteva ore după ce reclamantul care a venit la redacția noastră ne-a împărtășit experiența trăită la Primărie. Femeia este contrazisă și de alte două persoane care s-au interesat zilele acestea la Primărie pentru că doresc să se căsătorească în acest an și desigur într-o zi de sâmbătă. Una dintre tinere spune că săptămâna trecută i s-a spus clar că nu se oficiază căsătorii sâmbăta.

„Nu avem o astfel de hotărâre”

Viceprimarul Tischler Ferenc ne-a declarat că situația este ieșită din comun și nu este normal ca cetățenii să nu se poată căsători sâmbăta.

Articolul in Covasna Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 5 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 7 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 8 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 8 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 6 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 14 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 8 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°