Încă două cazuri de gripă porcină s-au confirmat la Cluj la sfârşitul săptămânii trecute. Medicii atrag atenţia că urmează un nou val de infecţii respiratorii severe şi că ar fi indicat să nu ne tratăm acasă, ci să cerem ajutorul specialiştilor.
Medicii de familie sunt luaţi cu asalt de pacienţii care au febră şi se simt rău. Aceştia susţin că, numai în ultima săptămână, numărul pacienţilor care s-au prezentat la cabinet a crescut cu aproximativ 20%.
"Numărul de viroze a crescut. Avem 2.025 de cazuri faţă de 1.785 câte au fost înregistrate săptămâna precedentă. Circulaţia virusului gripal îşi face simţită prezenţa", a declarat dr. Mihai Moisescu, director adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Cluj.
Medicii spun că şi modul în care este abordată boala diferă de la un pacient la altul.
"Pacientul se tratează destul de ciudat. Primul loc unde se adresează este farmacia, deşi nu acolo trebuie să se adreseze. Iar în măsura în care au anumite medicamente, gen antibiotice, le iau acasă motivând că acestea le-au avut la îndemână", spune şi dr. Anca Bălan, medic de familie.
La Cluj, tot mai multe persoane aleg să se vaccineze împotriva gripei. Dacă până acum dozele de vaccin rămâneau pe stocul medicilor de familie, acum acesta a fost epuizat.