Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, luni, că impozitele pentru case, terenuri şi maşini vor fi majorate şi în Bucureşti cu 16%, ca urmare a ordonanţei de guvern ce obligă la acest lucru oraşele cu datorii. Întrebat dacă taxele şi impozitele în Bucureşti vor creşte, Oprescu a precizat că "vor creşte cu 16%, respectiv 16,1% în unele cazuri, taxele pentru case, terenuri şi maşini. Pentru că aşa a hotărât Guvernul".
Edilul a explicat că în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) de marţi va fi supus la vot proiectul de hotărâre privind stabilirea nivelurilor impozitelor şi taxelor locale în Capitală începând cu 2013, care are în vedere stabilirea acestora urmare a ordonanţei Guvernului nr. 1/2013.
'Eu nu m-am răzgândit deloc. Am zis în decembrie că noi nu creştem (taxele - n.r.), însă Guvernul, privind precizările făcute la ordonanţa respectivă (nr. 1/2013 - n. r.) a stabilit obligativitatea. În schimb, ce a fost la latitudinea noastră, şi anume taxele care nu sunt prevăzute de ordonanţa Guvernului şi care ţin strict de municipalitate, respectiv CGMB, nu vor creşte", a declarat Oprescu.
Primarul general a explicat că, deşi trei dintre cele şase sectoare nu au datorii şi, practic, nu s-ar încadra în prevederile ordonanţei ce stabileşte indexarea cu 16 procente a impozitelor, potrivit interpretărilor Ministerului de Finanţe, "Bucureştiul este tratat unitar".
"Am discutat azi dimineaţă cu primarii sectoarelor. Am stabilit împreună că ceea ce este imperativ este imperativ şi trebuie să ne conformăm, iar ce ţine de CGMB, ca taxă, nu creştem. Bucureştiul este tratat unitar din punct de vedere financiar, atunci când îi convine Ministerului de Finanţe, şi atunci nu mai contează, pentru că şi cei care nu au datorii şi cei care au datorii vor avea indexare", a mai spus Oprescu.
Întrebat care sunt sectoar