Tăriceanu: ranchiunos sau cârtiţă? (Jurnalul Naţional) - Cine sabotează PNL (Gândul) - Ialomiţianu: "Bugetul actual nu permite indexarea pensiilor la nivelul real" (Evenimentul Zilei) - Diaconescu: În spatele scandalului de la CSM se află interese politice (România Liberă)
Cristian Diaconescu: În spatele scandalului de la CSM se află interese politice (România Liberă)
Consilierul prezidenţial, Cristian Diaconescu, se aşteaptă la un raport „critic" din partea Comisiei Europene care să evalueze inclusiv funcţionarea statului de drept. Fost ministru al Justiţiei şi al Afacerilor Externe, Diaconescu subliniază că este vorba despre „o situaţie excepţională" şi că „aşa ceva nu i s-a mai întâmplat nici unei ţări din UE".
România decontează „evenimentele de astă-vară", consideră consilierul prezidenţial, care estimează că până la alegerile generale din Germania, care vor avea loc la toamnă, România nu va primi nici o veste despre aderarea sa la Schengen. Scandalul din interiorul Consiliului Superior al Magistraturii adaugă, pe de altă parte, la bagajul negativ moştenit de România din perioada suspendării lui Traian Băsescu o nouă dimensiune. Cristian Diaconescu crede că în spatele disputelor pentru conducerea CSM se află interese politice şi declară că nu a avut nici un fel de discuţii care să confirme ideea vehiculată în mediile politice şi jurnalistice potrivit căreia ar putea fi candidatul PDL la preşedinţie.
INTERVIURILE 2+1. Gheorghe Ialomiţianu: "Bugetul actual nu permite indexarea pensiilor la nivelul real" (Evenimentul Zilei)
Fostul ministru de Finanţe critică dur bugetul pentru anul 2013 şi este sceptic în ceea ce priveşte acordul cu FMI. Ialomiţianu explică şi faptul că guvernul Ponta vrea să modifi ce legea, pentru a evita majorarea pensiilor la nivelul "real"
Tăriceanu: ranchiunos sau cârtiţă? (Jurnalul Naţional)