Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul a intrat în negocieri cu ideile sale şi a ieşit cu cele ale FMI

Publicat in Adevarul, luni 28 ianuarie 2013 ·

După 15 zile de discuţii cu delegaţia finanţatorilor externi, guvernanţii de la Bucureşti şi-au schimbat viziunea asupra măsurilor economice pe care vrea să le aplice: privatizările şi numirea de manageri privaţi devin priorităţi, iar reducerea TVA la pâine se amână.

Delegaţia finanţatorilor internaţionali – Fondul Monetar Internaţional (FMI), Comisia Europeană (CE) şi Banca Mondială (BM) – îşi încheie astăzi vizita la Bucureşti începută la jumătatea acestei luni. Ca de fiecare dată, guvernanţii români nu şi-au făcut toate temele, astfel că restanţele Guvernului vor fi avute în vedere în perioada următoare. Mai mult, din cauza angajamentelor restante, actualul acord va fi prelungit cu trei-patru luni.

Premierul Victor Ponta a declarat ieri, la finalul întâlnirii cu delegaţia finanţatorilor externi, că FMI a agreat în principiu extinderea cu două luni a acordului stand-by. Ponta a adăugat că, dacă actuala înţelegere va fi finalizată cu bine, Guvernul va începe imediat negocierile pentru un nou acord de tip preventiv. Vă prezentăm angajamentele restante ale Guvernului, dar şi schimbarea de viziune a oficialilor români vizavi de aceste măsuri:

Privatizările devin o prioritate

După ce Guvernul a amânat de mai multe ori privatizarea unor companii importante, de talia Oltchim sau CFR Marfă, vânzarea lor către un investitor strategic devine acum o prioritate. Acelaşi principiu se aplică şi în cazul listărilor de pachete minoritare pentru unele societăţi de stat.

Astfel, în scrisoarea de intenţie convenită de Guvern cu FMI se arată că Executivul va lista 15% din acţiunile Romgaz până la finele lunii octombrie, cu o întârziere de şapte luni faţă de termenul asumat iniţial, şi încă 10% din acţiunile Hidroelectrica imediat după ieşirea din insolvenţă, iar Complexul Energetic Hunedoara va intra în insolvenţă dac

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 4 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 3 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 5 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 8 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 3 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 13 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 5 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 13 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Vremea

București
acum

23°
dum.

21°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°