Centrul de Pelerinaj „Sfântul Nicodim” al Mitropoliei Olteniei organizează sâmbătă, 2 februarie, un nou pelerinaj la Mănăstirea Lainici şi la Mănăstirea Prislop din judeţul Hunedoara, unde vor fi vizitate biserica mănăstirii, cu participare la Sfânta Liturghie, mormântul părintelui Arsenie Boca şi chilia Sfântului Ioan de la Prislop. „Un pelerinaj la aceste destinaţii a mai fost organizat săptămâna trecută, însă datorită succesului de care s-a bucurat, numărul solicitărilor a depăşit capacitatea autocarului. În aceste condiţii, la cererea credincioşilor, s-a luat hotărârea de a mai fi organizat un pelerinaj”, a precizat părintele Sorin Dumitru, directorul Centrului de Pelerinaj, care îi va însoţi pe credincioşi în pelerinaj.
Costul pelerinajului este de 80 de lei/persoană, plecarea fiind cu microbuzul. Înscrierile se pot face la sediul Centrului de Pelerinaj.