Bulgaria a organizat duminică primul referendum naţional din istoria sa postcomunistă, dar acesta va fi invalidat, din cauza slabei prezenţe la vot. Tema referendumului a fost construirea unei centrale nucleare bulgaro-ruse. Peste 60% dintre votanţii la referendum au susţinut proiectul, numai că prezenţa la urne s-a situat între 20,5% şi 21,8%, potrivit institutelor de sondare a opiniei publice Gallup şi Alpha Research, citate de AFP.
Încă o rundă?
După numărarea tuturor buletinelor de vot, s-a constatat că 60,66% dintre alegători au fost în favoarea construirii unei centrale nucleare la Belene (în nordul ţării), proiect abandonat de Guvern în luna martie, din cauza costurilor sale prea mari. Participarea la vot ar fi trebuit să fie de cel puţin 60% pentru ca proiectul să fie validat, dar ea nu a fost decât una de circa 20%. Comisia electorală centrală nu a anunţat cifrele exacte ale participării, dar în cursul zilei de marţi acestea ar putea fi cunoscute, după numărarea voturilor bulgarilor aflaţi în străinătate, precizează AFP.
Rata participării la vot nu este chiar indiferentă, ci prezintă un anumit interes, pentru că, dacă se depăşesc cele 20%, Parlamentul va fi obligat să dezbată chestiunea din nou, într-un termen de trei luni. AFP comentează însă că şansele proiectului de a se impune la o nouă dezbatere sunt aproape nule. Guvernul conservator GERB, al premierului Boiko Borissov, dispune de majoritatea necesară respingerii proiectului de construire a centralei de la Belene şi a declarat duminică seara că se va opune proiectului şi în Parlament, dar opoziţia socialistă a anunţat că, dacă la vară va câştiga alegerile, va relua construirea centralei.
Bine pentru alegeri
Potrivit analiştilor, acest prim referendum din istoria postcomunistă a Bulgariei a permis în primul rând o coeziune mai bună în rândul partidelor, în spec