În cautarea lor pentru descoperirea celor mai noi medicamente, companiile farmaceutice fac echipă cu unele dintre universităţile de top ale Statelor Unite ale Americii(SUA), recrutând viitorii oameni de ştiinţă din campusuri drept parteneri şi oferind la schimb posibilităţi de milioane de dolari pentru a lucra la devoltarea unor medicamente experimentale.
Un exemplu este firma Big Pharma care a căutat demult să profite de pe urma inovaţiilor mediului academic în acorduri mai limitate, scrie "Washington Post".
Acum, cele două părţi îşi împart sarcinile în mod egal, dar „vânarea” cercetării univesitare de către companiile farmaceutice a atras cu sine furia academicienilor purişti care pun sub semnul întrebării aceste parteneriate din punct de vedere al profiturilor egale, totul de dragul ştiinţei.
"Se ajunge la o estompare a graniţelor dintre mediul academic al centrelor medicale şi companiile deţinute de investitori”, spune dr. Marcia Angell, fostul redactor-şef al „New England Journal of Medcine” şi un critic de seamă al confortului industriei farmaceutice de a se folosi de campusuri majore.
Mediul academic, un mediu experimental
Pfizer Inc., Astra Zeneca PLC sau Eli Lilly and Co. sunt printre cele mai importante comapanii farmaceutice internaţionale care semnează acorduri cu instituţii de învăţământ superior precum Universitatea din New York, Harvard sau Universitatea din California sau din San Francisco.
Schimbarea constă în expirarea brevetelor pentru nume profitabile ale industriei farmaceutice precum Seroquel, Lipitor şi Protonix, despre care observatorii din industrie spun că a adus profituri de 36 de miliarde de dolari din vânzarea medicamentelor pe piaţa americană în 2011 şi 2012.
Mai mult ca oricând, producătorii de medicamente au nevoie de noi surse de venit pentru a diminua profiturile încasate de pe urma medicamen