Marele Bal al Operei, eveniment unic de impact național, amplă manifestare cultural-artistică polivalentă şi gală dedicată valorii, a devenit o tradiţie la Cluj-Napoca din 1992 și a ajuns anul acesta la cea de-a XVIII-a ediție.
Balul Operei 2013, ajuns la cea de-a XVIII-a ediție, care va avea loc în perioada 16-17 februarie, va avea influenţe italiene: un spectacol-premieră Ciao Italia, dirijori şi compozitori italieni, mâncare de inspiraţie italiană, iar Ramona Bădescu va prezenta evenimentul.
În deschiderea evenimentului, amfitrionii, presa și televiziunile întâmpină invitații pe covorul roșu așternut pe treptele Operei, sub cupola virtuală a unui mirific spectacol de sunet și lasere.
În prima seară, Ediția 2013 a Balului Operei aduce o reverență muzicală imensului tezaur liric italian, printr-un spectacol în premieră CIAO ITALIA, oferit de Opera Naţională Română, în regia lui Marius Vlad Budoiu, sub bagheta dirijorului italian David Crescenzi și viziunea scenografică a lui Valentin Codoiu. Spectacolul prezentat de Ramona Bădescu și Rareș Bogdan, continuă cu tradiţionala decernare a Trofeelor Lya Hubic și a Premiului Mecena.
După o pauză de șampanie, cea de-a doua parte a Balului aduce pe scenă un moment specific dedicat artei costumului și oferă un spectacol de modă de excepţie, cu designeri cunoscuți și titrați, români și italieni, precum și momentele decernării trofeelor Moda Cum Laude și Top Model. Marele Bufet al Balului Operei, momentele de vals acompaniate de orchestra Operei, precum și performanțele artiștilor invitaţi, vor face din această ediţie o seară de neuitat.
„În acest an am selectat un element special pentru acest bal, de data aceasta vorbim de o seară italiană, ne străduim să alcătuim un program care să facă cinste urbei noastre. Vom pune în scenă un salon italian, un salon în care muzica şi arta vor fi la