Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Protest spontan la Apaterm Galaţi

Publicat in Romania Libera, marți 29 ianuarie 2013 ·

Incertitudinile în privinţa locurilor de muncă i-au adus la disperare pe angajaţii regiei de distribuire a căldurii în sistem centralizat.

Peste o sută de salariaţi ai Apaterm SA Galaţi, societatea de furnizare în sistem centralizat a apei calde şi căldurii, au declanşat ieri dimineaţă un protest spontan, solicitând conducerii companiei şi autorităţilor locale detalii despre eventuale disponibilizări ce ar putea fi generate de intrarea în faliment a Apaterm. La ora 8.00, peste o sută de salariaţi ai Apaterm s-au adunat în curtea societăţii şi au cerut să primească detalii cu privire la eventuale disponibilizări ce ar putea fi generate de intrarea în faliment a societăţii şi la înfiinţarea unei noi companii care ar urma să preia funcţiile celei vechi. Protestatarii au ameninţat că dacă nu li se va spune care va fi soarta locurilor lor de muncă, vor intra în greva foamei. Distribuirea apei calde menajere şi a enegiei termice nu a fost afectată de protestul angajaţilor Apaterm SA.

Societatea Apaterm a intrat în insolvenţă în vara lui 2011. Datoriile Apaterm s-au acumulat, ajungând la peste 390 milioane de lei, adică aproape 100 de milioane de euro, în condiţiile în care regia are de încasat de la clienţi doar 81,5 milioane de lei. Conducerea Apaterm a solicitat Tribunalului Galaţi deschiderea procedurii de reorganizare judiciară. În dosarul 4783/121/2011, instanţa a aprobat deschiderea procedurii, numind un administrator judiciar. Acesta nu a reuşit însă să achite datoriile către cel mai mare creditor, furnizorul de agent termic primar Electrocentrale SA, care deţinea 90 la sută din datoriile Apaterm. Din acest motiv, societatea de furnizare a agentului termic a intrat în procedura simplificată a falimentului, potrivit unei decizii judecătoreşti. Primăria şi Consiliul Municipal au decis înfiinţarea unei noi societăţi, Calorgal, care ar urma să preia numa

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea află azi dacă iese din închisoare. Instanța supermă, așteptată să se pronunțe asupra cererii de revizuire în dosarul Gala Bute

HotNews acum o ora
Fostul ministru al turismului Elena așteaptă joi ca magistrații de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) să aprobe cererea sa de revizuire a pedepsei formulată în dosarul Gala Bute. Pe 12 noiembrie, un complet de cinci judecători de la Insta

Premierul Republicii Moldova cere instituirea stării de urgență pentru 60 de zile, din cauza situației energetice a țării

Ziare.com acum o ora
Premierul Dorin Recean va merge joi în Parlamentul de la Chişinău pentru a cere instituirea stării de urgenţă în sectorul energetic pe o durată de 60 de zile. Această decizie vine în contextul în care tranzitul gazelor ruseşti prin Ucraina urmează s

Ucraina - Bilanţul victimelor atacului rusesc asupra Zaporojie creşte la zece

News.ro acum o ora
Bilanţul atacului rusesc de marţi asupra oraşului Zaporojie din sudul Ucrainei a crescut la zece morţi, după ce a fost găsit cadavrul unei femei, a anunţat joi guvernatorul local, scrie AFP. O persoană se află încă sub dărâmături, a adăugat această

Consiliul JAI decide astăzi dacă România va intra în Schengen terestru

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, participă, joi, la sesiunea Afaceri Interne a Consiliului JAI, care va loc la Bruxelles, Belgia, unde se va discuta adoptarea deciziei Consiliului de stabilire a datei pentru eliminarea controalelor asu

Elon Musk, avere istorică: Prima persoană din lume cu peste 400 de miliarde de dolari, grație succesului SpaceX și victoriei lui Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, potrivit Bloomberg, citată de News.ro.

Prognoza meteo joi, 12 decembrie. Vreme închisă şi precipitaţii uşoare. Unde sunt anunţate ninsori

Adevarul acum 3 ore
Vremea va fi predominant închisă în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi cuprinse între -1 şi 9 grade Celsius şi ninsori slabe în zonele montane.

40 de colete de articole pirotehnice, confiscate de polițiști! Acestea urmau să ajungă în mai multe județe, printre care și Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
La data de 11 decembrie a.c., acționând în baza Planului de acțiune „PIROTEHNIC 2024” și în urma activităților investigativ operative desfășurate, polițiștii Serviciului, Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Ilfov au efectuat un control la sediul

Horoscop pentru joi, 12 decembrie 2024! Se anunță o zi cu stări contradictorii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Ziua este favorabila cumpărăturilor, cadourilor sau discutiilor legate de veniturile tale din activitatea desfasurata la un loc de munca. Vestile despre salarizare sau conditii de munca sunt neplăcute deocamdata, insa ai rabdare si incredere

George Simion susține că va iniția suspendarea președintelui Klaus Iohannnis, în noul Parlament, pentru „lovitură de stat”: „Avem voturi”

HotNews acum 10 ore
Liderul partidului de dreapta radicală AUR, George Simion, a solicitat miercuri seară, într-o emisiune la postul Realitatea Plus, demisia președintelui Klaus Iohannnis și a judecătorilor de la Curtea Constituțională a României (CCR), în contextul an

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 12 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

2°/6°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-4°/3°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/5°