Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rareş Budileanu câştigător în programul „Teatru de Risc”

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 29 ianuarie 2013 ·

După succesul obţinut cu proiectul-pilot constând în spectacolul “MEDE/EA sau despre fericirea conjugală” de Roxana Marian, care a deschis practic proiectul „Teatru de risc”, Compania “Liviu Rebreanu” a Teatrului Naţional Târgu-Mureş a anunţat marţi, 29 ianuarie, câştigătorii licitaţiei de proiecte lansate anul trecut, în luna septembrie. În urma analizei celor 14 proiecte, comisia de evaluare a desemnat drept câştigătoare propunerile făcute de Catinca Drăgănescu şi Rareş Budileanu. Teatru-form adus de Catinca Drăgănescu Catinca Drăgănescu a propus un proiect după Max Frisch, folosind tehnica de teatru-forum a lui Augusto Boal. Absolventă a UNATC Bucureşti şi licenţiată în comunicare şi PR, Catinca Drăgănescu este una din cele mai importante voci tinere ale regiei româneşti. Despre spectacolele ei de dizertaţie şi licenţă s-a scris elogios şi inspirant de ctiricii de specialitate, „Fără să pot ajunge la toate spectacolele, mă bucur că am descoperit un nou regizor, o voce interesantă care va avea cu siguranţă multe de spus în viitor”, a precizat criticul de teatru Cristina Modreanu. Elise Wilk şi Rareş Budilianu, tandem câştigător Proiectul celui de al doilea câştigător, Rareş Budileanu, actor al Teatrului Naţional Târgu-Mureş şi absolvent al Masteratului de Regie din cadrul Universităţii de Arte din Târgu-Mureş – are la bază un text de Elise Wilk. Absolventă a masteratului de scriere dramatică al Universităţii de Arte din Târgu-Mureş, Elise Wilk este o autoare premiată pentru textele ei, produse de către companiile independente şi teatrele din România. Colaborarea celor doi a avut ca finalitate spectacolul „Pisica verde.” Spectacolele se vor juca la Sala Parking Premierele celor două proiecte câştigătoare vor avea loc în lunile mai şi, respectiv în noiembrie 2013, în Sala „Parking” a Teatrului Naţional Târgu-Mureş. „Teatru de risc” este un program adresat celor care

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sébastien Lecornu, desemnat din nou de Emmanuel Macron pentru funcția de PREMIER al Franței

Gandul acum o ora
Premierul demisionar Sébastien Lecornu, care declarase că misiunea sa “s-a încheiat”, a fost în cele din urmă desemnat din nou de președintele Republicii pentru funcția de prim ministru al Franței vineri seara. O numire pe care fostul ministru al Fo

Guvernul şi Autoritatea Electorală Permanentă, date în judecată pentru că nu au organizat alegeri pentru Primăria Capitalei

HotNews acum o ora
Guvernul şi Autoritatea Electorală Permanentă au fost date în judecată pentru că nu au organizat, în termenul legal de 90 de zile, alegeri pentru postul de primar general al Capitalei, rămas vacant după ce Nicuşor Dan a fost ales preşedinte. Potrivi

Maria Corina Machado, laureata Nobelului pentru Pace, dedică premiul poporului venezuelean şi lui Donald Trump

HotNews acum 4 ore
Opozanta venezueleană Maria Corina Machado, câştigătoare vineri a Premiului Nobel pentru Pace, a dedicat distincţia poporului venezuelean şi preşedintelui american Donald Trump, pe al cărui sprijin a spus că ea contează în faţa preşedintelui venezue

Bursa americană se prăbuşeşte după ce Trump a ameninţat cu tarife uriaşe pentru China

HotNews acum 3 ore
Bursa americană a scăzut puternic vineri, după ce preşedintele Donald Trump a ameninţat China cu tarife comerciale mult mai mari, acuzând Beijingul că devine „foarte ostil” prin restricţiile impuse asupra exporturilor de metale rare – resurse esenţi

Melania Trump anunță repatrierea din Rusia a unor copii ucraineni. „Președintele Putin și cu mine am menținut un canal de comunicare”

HotNews acum 5 ore
Prima doamnă a SUA, Melania Trump, a anunţat vineri că opt copii ucraineni care se aflau în Rusia s-au întors la familiile lor în ultimele 24 de ore, graţie unui „canal de comunicare” pe care l-a stabilit cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, potr

VIDEO Explozie masivă la o fabrică de explozibili militari din Tennessee, SUA. Mai mulți morți și dispăruți

HotNews acum 4 ore
O explozie puternică ce s-a produs vineri la o fabrică de explozibili militari din Tennessee (stat din sud-estul SUA) a provocat moartea mai multor persoane, în timp ce alte câteva sunt în prezent căutate, după cum au declarat oficialii locali, cita

Întâlnirea convocată de Macron a fost un EȘEC. Marine Le Pen: „O întâlnire a negustorilor de covoare”

Gandul acum 3 ore
Președintele Franței Emmanuel Macron a convocat liderii partidelor politice, vineri 10 octombrie, la Palatul Elysee pentru o reuniune de criză, însă, potrivit stângii, întâlnirea nu ar fi dus la niciun rezultat, ci ar fi adâncit criza actuală, în aș

Sorin Grindeanu: „Uneori în coaliție pare că vorbim pe limbi diferite, dar vă asigur că nu este din cauza prietenilor noștri de la UDMR” / Mulțumiri pentru Viktor Orban

HotNews acum 13 ore
Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu participă vineri la Congresul UDMR, care are loc la Cluj și la care sunt prezenți și alți reprezentanți ai coaliției de guvernare. În cadrul discursului său, Sorin Grindeanu a vorbit despre neînțelegeril

Atenționare de călătorie în Italia! Va fi organizată o grevă a personalului aeroporturilor internaționale din Roma Fiumicino și Ciampino

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană asupra faptului că luni, 13 octombrie 2025, în intervalul orar 12:00-16.00, va fi organizată o grevă a

Un miliard de euro în bancnote falsificate, capturat în portul Constanța. Ancheta a fost coordonată de Europol

HotNews acum 9 ore
Polițiștii și vameșii din portul Constanța au capturat 4,8 milioane de bancnote falsificate, cu valoare nominală de 960 de milioane de euro, în cadrul unei operațiuni internaționale, coordonată de către Europol. Bancnotele falsificate erau puse în 1

Vremea

București
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

11°/18°
lun.

11°/19°
mar.

10°/12°
Iasi
acum

11°
sâm.

9°/15°
dum.

11°/15°
lun.

7°/13°
mar.

8°/13°
Constanta
acum

13°
sâm.

12°/17°
dum.

11°/17°
lun.

13°/18°
mar.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/14°
lun.

8°/14°
mar.

6°/11°
Timisoara
acum

14°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/19°
lun.

9°/18°
mar.

10°/16°