Stelian Tănase vorbeşte în cadrul seriei publicistice “Ce facem cu România” despre efectele contra-selecţiei într-o ţară ajunsă, astăzi, suma incompetenţelor care o conduc.
Cuvintele se dezlănţuie brusc în decorul comod al camerei. „A fost un skanderberg între nişte oameni care nu s-au gândit la România în niciun fel, ci la fotoliul pe care stau ei personal sau ar putea să stea în viitorul apropiat”.
Stelian Tănase gesticulează larg, despicând cu viteză aerul seniorial al încăperii. Cu un proiector în spate, mâinile sale ar trimite personaje fantastice să se întrupeze din umbre în toate colţurile încăperii. E amiază, însă, lumina a cucerit fiecare cotlon şi oricum sunt suficienţi monştri aici, aduşi de întrebările ziariştilor şi de nebunia ultimei jumătăţi de an, în care sanatoriul politic a luat în prizonierat o ţară întreagă.
„Tremuri”, e inspirat Stelian Tanase, chiar aşa e!, tremuri când politicienii folosesc România. Tremuri când o face Traian Băsescu, “crede că România e vasul pe care l-a incendiat el în Franţa, dacă e nevoie îi dăm foc”, tremuri când o fac adversarii săi politici, “din lăcomia de a veni la putere mai repede”.
Ce a rămas după lunga vară fiebinte a lui 2012? Amintirea unei “mineriade mediatice”, crede Tănase, dar şi un avertisment pentru 2018. O sută de ani de la Marea Unire ar putea găsi România în poziţia celei mai fracturate societăţi europene.
Seria publicistică “Ce facem cu România”, realizată de Adevărul în colaborare cu platforma media “România de la zero”, continuă cu o nouă invitaţie la dialog şi reflecţie. După Lucian Boia şi Radu Ioanid, Stelian Tănase navighează în apele tulburi ale unui trecut căruia nu ştim încă dacă să-i recunoaştem meritul ori eşecul de a ne fi adus aici.
Aţi fost parlamentar, între 1992 şi 1996.
Stelian Tănase: Am plecat foarte dezamăgit. Dar acela era un parlamen