Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureştenii vor avea Bio Parc în loc de Grădină Zoologică. Cum va arăta zoo din Pădurea Băneasa

Publicat in Gandul, marți 29 ianuarie 2013 ·

Consilierii generali ai municipiului Bucureşti au votat mărirea suprafeţei Grădinii Zoologice Băneasa de 10 ori, cu o investiţie totală de 76 milioane de euro.

Potrivit proiectului propus de primarul Sorin Oprescu, Zoo Băneasa se va transforma într-un Bio Parc, după model olandez.

Toată investiţia costă 76 milioane de euro, bani care vor fi împrumutaţi de la bănci. Proiectul va fi finalizat în 2020.

Zoo Băneasa va avea o suprafaţă de 10 ori mai mare, de la 5,8 hectare, cât are în prezent, la 57 de hectare.

În expunerea de motive se arată că edilii urmăresc alinierea Grădinii Zoologice la normele europene, dar vor să protejeze şi Pădurea Băneasa.

Proiectul prevede şi crearea unui centru de cercetare şi conservare a speciilor în apropierea Capitalei. Bio Parcul Zoo va fi împărţit pe ecosisteme, în care să fie redate condiţiile specifice din fiecare parc natural şi naţional al României.

Astăzi, Zoo Băneasa are 1839 de animale, aparţinând de 211 de specii.

”Proiectul tehnic al parcului va fi realizat de specialiştii de la Asociaţia Europeană a Grădinilor Zoologice şi Acvariilor până la sfârşitul anului 2014. După care se va organiza licitaţie internaţională pentru proiect”, a declarat Anca Oprea, director al Grădinii zoologice Băneasa. Ea a declarat că soluţia extinderii a venit pentru că Zoo Băneasa nu poate fi mutată.

”Totul se va face ţinând cont de vegetaţia care este acolo, nu se va afecta biotopul grădinii Băneasa, se va ţine cont de aleile care există acolo, de luminişurile car există deja, de partea de arboret”, a spus Anca Oprea. Aceasta a mai declarat că cei care vor câştiga licitaţia vor spune ce fel de animale vor fi aduse.

Consilierii generali ai municipiului Bucureşti au votat mărirea suprafeţei Grădinii Zoologice Băneasa de 10 ori, cu o investiţie totală de 76 milioane de euro.

Potrivit proi

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Încă o lună de arest pentru mercenarii lui Potra / Liderul grupării este de negăsit / „Statul român face toate demersurile pentru a pune în aplicare un mandat de arestare”

G4Media acum 54 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra, transmite Agerpres. Ur

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum o ora
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 3 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 4 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Ministrul de Interne: Criminalul din Mureș a fost ajutat să scape, inclusiv de victimă

Mediafax acum 4 ore
Ministrul Afacerilor Interne a oferit, miercuri, explicații despre felul în care suspectul a reușit să scape urmăririi, în ciuda eforturilor masive de căutare. „Cauza principală pentru care el a scăpat de urmărire a fost aceea că a fost sprijinit, a

Doi adolescenţi de 17 ani s-au electrocutat în triajul gării Târgu Neamţ după ce s-au urcat pe un vagon de marfă pentru a face o fotografie / Ei au fost transportaţi la spital

News.ro acum o ora
Doi adolescenţi în vârstă de 17 ani au ajuns la spital după ce s-au electrocutat în zona triajului gării Târgu Neamţ. Poliţiştii au stabilit că cei doi s-au urcat pe un vagon pentru a face o fotografie.

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°