* UPDATE 15:15: Preşedintele CNA Laura Georgescu a dat curs solicitării activiştilor de a purta o discuţie transparentă, în stradă, după o oră şi jumătate de la începerea protestului, se precizează într-un comunicat de presă remis redacţiei.
Laura Georgescu a declarat public că sesizările vor fi introduse pe ordinea de zi a sedinţei comisiei din 31 ianuarie, iar revendicările activiştilor vor fi luate în discuţie în cadrul aceleiaşi sedinţe.
Ionuţ Brîgle, unul dintre activiştii prezenţi la protest, a declarat: "Avem motive clare să credem că, aşa cum televiziunile private au încercat să întoarcă rezultatul referendumului în sprijinul companiei miniere Roşia Montană Gold Corporation, cumpărătorul lor de publicitate, la fel şi CNA a găsit să îşi vândă integritatea aceluiaşi client cianurist".
Solicitările tinerilor prevăd sancţionarea corespunzătoare a radiodifuzorilor pentru încălcarea prevederilor Legii audiovizualului şi a conţinutului audiovizual şi obligarea radiodifuzorilor la recunoaşterea publică a faptei de a fi transmis în mod repetat informaţii eronate referitor la referendumul din judeţul Alba din data de 9 decembrie 2012.
Protestul s-a încheiat cu înmânarea către preşedintele CNA a diagramei cu rezultatele reale şi oficiale ale referendumului.
---
Un grup de activisti desfaşoară, astăzi, o acţiune de protest cu lanţuri şi sisteme de blocare în fata sediului Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei.
Cei şapte activişti s-au legat cu lanţuri şi sisteme antifurt de o instalaţie de metal în faţa intrării în cladirea CNA-ului considerând că CNA ascunde adevărul despre Roşia Montană.
Activiştii reclamă faptul că CNA este părtaş la ascunderea informaţiilor corecte despre referendumul cianurii din data de 9 decembrie 2012, invalidat prin neîntrunirea cvorum