Prin organizarea unei conferinţe la nivel înalt, în data de 29 ianuarie 2013, la Bruxelles, se urmăreşte găsirea unor răspunsuri la această întrebare, pe baza activităţii desfăşurate de către experţi şi practicieni din cadrul Reţelei pentru sensibilizarea publicului cu privire la radicalizare (RAN), lansată în 2011 de comisarul UE pentru afaceri interne, doamna Cecilia Malmstrom. Propunerile de politică includ participarea poliţiei locale la acţiuni de formare pentru a fi pregătită să detecteze semnele de radicalizare în extremism violent şi oferirea de programe de deradicalizare sau de ieşire a membrilor grupărilor extremiste din grupările din care fac parte. Conferinţa îşi propune ca activităţile UE împotriva extremismului să treacă la un nivel superior, reunind, în acest sens, persoanele care lucrează pe teren cu miniştri, cadre universitare şi autorităţi locale.
Persoanele cele mai în măsură să abordeze fenomenul extremismului violent sunt cele aflate în contact direct cu persoanele sau grupurile vulnerabile. Pretutindeni în Europa există persoane care lucrează pe teren, cercetători, cadre didactice şi lideri ai comunităţilor care încearcă să identifice şi să acorde asistenţă persoanelor expuse riscului de a deveni radicalizate şi de a comite acte de violenţă. în cadrul conferinţei la nivel înalt, aceste persoane care lucrează pe teren îşi vor uni forţele cu miniştrii de justiţie sau de interne din Belgia, Cipru, Franţa, Irlanda, Italia, Letonia, Norvegia şi Suedia, precum şi cu reprezentanţi ai altor ţări.
Din Reţeaua pentru sensibilizarea publicului cu privire la radicalizare fac parte experţi şi practicieni de primă mână, activitatea acestora din cadrul reţelei desfăşurându-se în cadrul a 8 grupuri de lucru, axate pe chestiuni legate de: poliţie şi asigurarea respectării legii; vocile victimelor terorismului; internet şi mijloacele de comunicare so