Radarul poliţiştilor din Odobeşti a fost avariat luni, în urma unei tamponări produse pe strada Mărăşeşti din Focşani. Vina aparţine unui şofer din Mera, care nu a păstrat distanţa corespunzătoare în mers. Potrivit poliţiştilor, „G. Sorin Virgil, de 39 ani, din comuna Mera, în timp ce conducea autoturismul marca Suzuki pe strada Mărăşeşti din municipiul Focşani, nu a păstrat o distanţă corespunzătoare faţă de autospecializata MAI, care circula regulamentar în faţa sa, intrând în coliziune faţă-spate. În urma producerii accidentului a rezultat doar avarierea celor două autoturisme. Ambii conducători au fost testaţi alcooltest, rezultatul fiind negativ”.
Autoturismul poliţiştilor, o Dacia Logan, a fost avariat uşor, ceea ce înseamnă că oamenii legii pot prinde vitezomani în continuare.
Un alt accident, de această dată cu victime, s-a produs tot luni, pe Şoseaua de centură a municipiului Focşani. Marian Florin C., de 39 ani, din Focşani, în timp ce conducea un autoturism, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum acoperit cu zăpadă, a derapat şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune laterală cu un autoturism condus regulamentar. În urma producerii accidentului, a rezultat rănirea uşoară a lui T. M., de 14 ani, din municipiul Focşani, pasageră în autoturismul condus regulamentar. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului.
Radarul poliţiştilor din Odobeşti a fost avariat luni, în urma unei tamponări produse pe strada Mărăşeşti din Focşani. Vina aparţine unui şofer din Mera, care nu a păstrat distanţa corespunzătoare în mers. Potrivit poliţiştilor, „G. Sorin Virgil, de 39 ani, din comuna Mera, în timp ce conducea autoturismul marca Suzuki pe strada Mărăşeşti din municipiul Focşani, nu a păstrat o distanţă corespunzătoare faţă de autospecializata MAI, care circ