Înainte de a ajunge în faţa judecătorului, părţile din proces vor trebui să treacă pe la un mediator.
Peste numai câteva zile, la 1 februarie, intră în vigoare prevederile Legii 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator ce instituie obligativitatea informării cu privire la mediere pentru fiecare persoană care își propune deschiderea unui proces. Obligativitatea se extinde şi pentru părţile ce se află deja cu o cauză pe rolul instanţelor de judecată. Mai exact, fiecare parte implicată într-un proces va fi obligată la informarea prin mediere și abia apoi, cu un document care va atesta această informare, va merge sau nu mai departe în instanță.
În județul Covasna s-au acreditat urmând cursurile Consiliului de Mediere peste zece mediatori, pentru acest lucru fiind necesare studii superioare, dar nu neapărat în domeniul juridic.
Economie de timp și bani
Unul dintre mediatorii pentru județul nostru este juristul Magdalena Soci, care ne-a explicat mai exact ce înseamnă medierea, un act instituit încă din 2006 dar de care puțină lume avea habar până acum. Potrivit Magdalenei Soci, medierea are în primul rând avantajul de a constitui o alternativă la lungile termene de judecată, la cheltuirea banilor și la expunerea problemelor în public. Prin mediere se face economie de timp, de bani și problemele se rezolvă discret. Mediatorul spune că până în prezent la mediere s-a venit mai mult cu cauze pe Dreptul familiei – partaje, acțiuni de încredințare a copilului, pensii de întreținere, dar și cu cauze între persoane juridice.
„Medierea este ceva nou, însă este avantajoasă față de procese pentru că dă posibilitatea de negociere. Într-un proces, una dintre părți poate avea dreptate – sau poate crede că are dreptate însă asta nu îi asigură neapărat câștigul. La mediere însă, se discută aspectele problemelor și se poate negocia