Consiliul Local Negreşti-Oaş a aprobat în ultima şedinţă proiectul de hotărâre privind modernizarea parcului central şi construirea unei toalete publice, concomitent cu reabilitarea aleilor din zonă, dar şi reabilitarea clădirii în care funcţionează Serviciul de taxe şi impozite locale. Primarul Aurelia Fedorca, iniţiatoarea proiectelor, a declarat că pentru reabilitarea parcului central şi construirea toaletei publice va face demersuri pentru obţinerea de fonduri guvernamentale, iar Corpul C al Primăriei va fi reabilitat din fonduri de la bugetul local.
Modernizarea parcului central, toaletă publică şi parcare
La propunerea primarului Aurelia Fedorca, consilierii locali din Negreşti-Oaş şi-au dat votul pentru întocmirea documentelor necesare pentru modernizarea parcului central, construirea unei toalete publice, amenajarea parcării de pe strada Unirii şi a întregii zone. În urma discuţiilor avute, consilierii au optat pentru construirea unei toalete publice subterane. Primarul Aurelia Fedorca a declarat că documentaţia tehnică va fi întocmită în perioada următoare şi că speră să obţină finanţare pentru realizarea acestor obiective din fonduri guvernamentale. “Dacă nu vom reuşi ceea ce ne-am propus, parcarea din zona Unirii cu aleile adiacente vor fi modernizate de la bugetul local”, a dat asigurări Aurelia Fedorca, conştientă de starea deplorabilă în care se află zona.
Reabilitarea Corpului C al Primăriei
Un alt proiect aprobat de consilieri se referă la reabilitarea clădirii în care funcţionează Serviciul de taxe şi impozite locale. “Vrem să reabilităm urgent această clădire astfel încât contribuabilii să poată apela în condiţii decente la serviciile primăriei. Aici vom amenaja, pe lângă un serviciu de taxe şi impozite eficient şi transparent, un birou unic pentru cetăţeni, registratura, registrul agricol şi starea civilă. Contribua