Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Importurile de orez din China nu vor pune în pericol securitatea alimentară mondială

Publicat in Curierul, marți 29 ianuarie 2013 ·

Creşterea importurilor de orez de anul trecut din China nu va modifica echilibrul dintre aprovizionare şi cererea pe piaţa internă şi nu va ameninţa securitatea alimentară la nivel mondial, a declarat Han Changfu, ministrul Agriculturii.

Importurile de orez din China au crescut de patru ori faţă de anul precedent pentru a ajunge la 2,32 milioane de tone în 2012, marcând cea mai mare cantitate de astfel de importuri din 2000 şi până în prezent, au arătat cele mai recente date vamale.

Deoarece importurile au reprezentat doar o mică parte din comerţul internaţional de orez, precum şi producţia şi consumul intern, acestea nu vor avea un impact evident asupra pieţei cerealelor la nivel mondial şi nici nu vor afecta piaţa internă a orezului, se arată într-o declaraţie dată de minister.

Importurile de orez ale Chinei au reprezentat 6,2% din comerţul de orez la nivel mondial şi 1,6% din producţia de orez de pe piaţa internă de anul trecut, potrivit cifrelor ministerului.

Doar 7,7% din producţia mondială de orez a fost tranzacţionată anul trecut, potrivit Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură.

Între timp, în 2012, producţia de cereale din China a crescut pentru al nouălea an consecutiv, cu o creştere a producţiei de orez de 1,6% pe an, ceea ce a contribuit la furnizarea de orez în cantităţi mai mult decât suficiente.

Ministrul Agriculturii a declarat că importurile de orez ale Chinei, care au fost dominate de orezul thailandez datorită cererii consumatorilor, au crescut anul trecut şi datorită producătorilor interni de făină şi vin, care s-au întors la pieţele de peste mări pentru orez mai ieftin. Anul trecut, preţurile orezului din China au început să le depăşească pe cele din Vietnam şi Pakistan, ca urmare a unui yuan mai puternic şi constanţei de preţuri din piaţa internă, a adăugat Han Changfu.

Datele vamale au a

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum o ora
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

Ținte aeriene, detectate la nord de frontiera cu România. Avioane ucrainene au pătruns în spațiul aerian românesc. Anunțul MApN

Adevarul acum 34 minute
În noaptea de duminică spre luni, 20 spre 21 iulie, în jurul orei 03.00, sistemele de supraveghere radar ale Ministerului Apărării Naționale au semnalat ținte aeriene care au evoluat pe diferite traiectorii de zbor în spațiul aerian ucrainean, la no

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Un tânăr a murit, iar alţi doi sunt răniţi, după ce s-au răsturnat cu mașina, în Bistriţa-Năsăud. Şoferul era băut

Adevarul acum o ora
Un tânăr de 18 ani a murit, iar alţi doi, de 19 şi 20 de ani, au fost răniţi, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat luni dimineaţă, în comuna Leşu, din judeţul Bistriţa-Năsăud. Şoferul, de 19 ani, avea 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Horoscop pentru săptămâna 21 - 27 iulie 2025. Săptămâna debutează cu aspecte parteneriale pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Ești căutat de persoanele din anturajul apropiat în prima parte a săptămânii. Sunt posibile discuții și întâlniri cu lume diversă. Schimbul de informații este benefic pentru toată lumea, insă evită să povestești prea multe despre tine și plan

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum 2 ore
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Ecuadorul îl extrădează în SUA pe Fito, cel mai periculos traficant de droguri al țării

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârșitul lunii iunie după un an și jumătate de fugă. Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 13 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Șase răniți, printre care și doi minori, în urma unui accident grav pe autostrada A1, în vestul țării (foto & video)

Press Alert acum 2 ore
Șase persoane, între care doi copii, au fost rănite, luni dimineața, în urma unui accident rutier produs între trei mașini și un TIR, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, în zona localității Simeria, județul Hunedoara. Potrivit Centrului Infotrafic din In

Vremea

București
acum

26°
lun.

20°/38°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

25°
lun.

19°/40°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°