Deși a părăsit de câteva săptămâni fotoliul de la Educație, Ecaterina Andronescu continuă să traseze direcția ministerului ocupat în prezent de Remus Pricopie, unul dintre foștii săi colaboratori. Cu o zi înainte ca acesta să decidă soarta clasei pregătitoare, Andronescu îi sugerează să fie „flexibil” și să lase alegerea în seama părinților.
“Ministerul Educaţiei Naţionale trebuie să fie flexibil în privinţa clasei pregătitoare şi să îi lase pe părinţi să opteze pentru înscrierea copiilor lor la clasa pregătitoare la grădiniţe sau în şcoli”, a declarat, astăzi, la Parlament, preşedintele Comisiei de Educaţie a Senatului, Ecaterina Andronescu.
Ea a dezminţit faptul că în anul 2002 ar fi propus introducerea clasei pregătitoare la şcoala generală. “Nu este adevărat, în 2002 am propus modificarea Legii învăţământului. Legea 84 până la acel moment stabilea un învăţământ obligatoriu de opt clase şi mai era Albania, nu ştiu, Bulgaria cred că trecuse la un număr mai mare de clase în învăţământul obligatoriu şi deci era obligaţia noastră să mergem spre zece clase, ceea ce s-a şi întâmplat”, a spus senatorul.
CLASĂ versus GRUPĂ
Andronescu a recunoscut însă că a modificat legea și pentru a deschide învățământul primar spre vârsta de șase ani. „Ceea ce am vrut atunci să fac era grupa pregătitoare”, a explicat ministrul. În memorandumul înaintat Guvernului Năstase, în anul 2002, scrie negru pe alb că Andronescu, ministrul Educației de la acea vreme, cerea introducerea CLASEI și nu a GRUPEI pregătitoare.
”Ca măsuri directe, Memorandumul prevede coborârea limitei inferioare a vârstei de acces în învăţământul obligatoriu la 6 ani şi prelungirea duratei învăţământului obligatoriu la zece clase. [...], se arată într-un comunicat emis de Guvern în 13 noiembrie 2002.
În plus, stenogramele Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților arată că Andronescu î