Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Descoperire arheologică la graniţa Imperiului Roman: "soldaţii romani îşi făceau duşmanii prieteni. Îi cumpărau cu una, cu alta"

Publicat in Adevarul, marți 29 ianuarie 2013 ·

O descoperirea arheologică oerecum întâmplătoare ar putea să schimbe modul în care a fost înţeleasă, până acum, istoria Daciei Romane.

Descoperirea a fost făcută la sfârşitul lui 2012 de către arheologii Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, care au făcut câteva sondaje lângă Complexul Arheologic Porolissum de la Moigrad, în zona unde urmează să fie amenajate, printr-un proiect cu finanţare europeană - "Circuitul castrelor" - un drum de acces şi o parcare pentru turişti. Arheologul Horea Pop, şeful Secţiei de cercetare din cadrul muzeului, spune că sondajele s-au făcut "într-o încercare de a vedea ce este acolo", dat fiind faptul că locul va trebui cercetat anul acesta în vederea eliberării de sarcină arheologică.

Ceea ce a pornit, iniţial, ca un simplu sondaj, s-a dovedit a fi, până la urmă, o adevărată revelaţie, în măsură să schimbe modul în care a fost înţeleasă, până acum, istoria Daciei Romane. Este vorba despre descoperirea unei aşezări barbare, contemporană cu locuirea soldaţilor romani în castrul de la Porolissum, aşezare situată chiar la zidurile cetăţii romane. "Noi ne-am mirat când am descoperit în Zalău, pe strada Corneliu Coposu, o aşezare germanică, surprinşi de cât de aproape de imperiu era acea locuire barbară. Pentru că sunt izvoare care spun că romanii nu îi lăsau pe barbari nici să îşi pască animalele la o distanţă mai mică de şapte stadii", explică arheologul Horea Pop importanţa acestei descoperiri.

Arheologul spune că aşezarea, situată pe o terasă din partea laterală a actualului drum de acces, era amplasată chiar lângă şanţul de fortificare al cetăţii, descoperit cu aceeaşi ocazie. "Şanţul de fortificare al zidului oraşului, care merge pe culme de la vamă spre apeducte, este o construcţie impresionantă, cu o adâncime de doi metri şi jumătate şi o deschiderea la gură a şanţului de cinci metri. Era un obstac

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum o ora
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Ilie Bolojan îi răspunde lui Sorin Grindeanu: „Nu știu exact la ce se referă” / Premierul spune că nu vrea să creeze falii în coaliție

Mediafax acum 33 minute
Întrebat luni, la B1 TV despre acuzațiile președintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu, conform cărora la guvern ar exista un grup de lucru care să urmărească falimentarea companiilor de stat, Ilie Bolojan a răspuns simplu „Nu știu exact la ce se

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 4 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum o ora
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 7 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

UPDATE - Violenţe între un bărbat şi o femeie, în municipiul Iaşi/ Bărbatul are mai multe plăgi tăiate/ Femeia, găsită într-o maşină din care refuza să coboare, dar a fost convinsă de negociatori / Dosar penal pentru tentativă de omor

News.ro acum 2 ore
Mai multe echipaje medicale intervin, luni seară, pentru a-i acorda primul ajutor unei femei care se află într-o maşină, în municipiul Iaşi, şi care este înjunghiată în piept, a anunţat ISU Iaşi. Ulterior, Poliţia a precizat că a avut loc un conflic

Poliţia belgiană a interogat doi israelieni acuzaţi de crime de război care veniseră la festivalul Tomorrowland

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile belgiene au declarat că au reţinut şi interogat pentru scurt timp doi cetăţeni israelieni care au participat la festivalul de muzică electronică Tomorrowland săptămâna trecută, după ce g

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/36°
mar.

22°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

27°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

26°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

32°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°