Încă nu-mi vine să cred. Ştirea a exoplodat astăzi: jihadiştii din Ansar ad-Din, oamenii lui Iyad Ag Ghaly, au dat foc manuscriselor din Timbuktu, înainte de a se retrage în deşert din faţa trupelor franco-maliene care au cucerit duminică oraşul. Au incendiat, adică, Ahmed Baba Institute? Aşa s-ar înţelege din declaraţiile făcute de la Bamako (1000 de kilometri distanţă de Timbuktu) de primarul (fost? actual?) Hallé Ousmani Cissé. Asta afirmă şi ministrul Culturii, Mohammed El-Moctar, vorbind despre... 60.000 până la 100.000 de manuscrise! Agenţia France-Presse relatează că o singură clădire a căzut pradă flăcărilor. Primarul declară că ambele clădiri care adăposteau manuscrisele (în jur de 20.000) au fost distruse. E vorba despre clădirea Institutului Ahmed Baba (cea veche) şi clădirea (nouă) care adăpostea specialiştii sud-africani ce se ocupă de cercetarea documentelor.
Averea livrescă a oraşului Timbuktu e fabuloasă. Parte e găzduită în cele două clădiri, parte e în colecţii particulare (cea mai cunoscută aparţine unui distins cărturar, Abdul Kader Haidara), o mare parte e încă ascunsă în nisip, zidită în lutul caselor. Coloniştii francezi au înhăţat, la vremea lor, destule manuscrise, încât localnicii - care le-au păstrat din generaţie în generaţie, de sute de ani - să fi învăţat să şi le păzească. Mai mult, manuscrisele au fost declarate de UNESCO patrimoniu mondial. Veţi spune că tot patromoniu UNESCO au fost şi mormintele sufite, distruse anul trecut de aceeaşi jihadişti din Ansar ad-Din. Şi, în afară de faptul că actul de vandalism a fost calificat drept "crimă de război", nu s-a întîmplat nimic. Civilizata armată a lui Hollande nu s-a gândit nici o clipă, înainte de a intra victorioasă în Timbuktu, să prevină dezastrul. Ziaristul ganez Cameron Duodu atrăsese atenţia în repetate rânduri - ultima oară, disperat, pe Twitter: "E imperios necesar ca