421.045 din 29 ianuarie 2013
BULETIN DE PRESĂ
În ultimele 24 de ore, la nivelul judeţului, poliţiştii au organizat 7 acţiuni, fiind aplicate 150 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 37.450 lei.
Poliţiştii din Staţiunea Mamaia vigilenţi şi pe timpul nopţii
La data de 28 ianuarie a.c., ora 01.20, poliţiştii din cadrul Biroului de Poliţie pentru Staţiunea Mamaia, în colaborare cu poliţiştii Secţiei 2, au depistat patru tineri cu vârste cuprinse între 20 şi 31 de ani, care transportau mai multe obiecte electronice a căror provenienţă nu au putut-o justifica.
Din primele cercetări oamenii legii au stabilit că cei patru au forţat uşa de acces a unei societăţi comerciale, din interiorul acesteia sustrăgând obiecte electronice în valoare de 4700 lei.
Bunurile au fost predate reprezentantului societăţii, suspecţii fiind cercetaţi în stare de libertate.
Prins în flagrant de poliţiştii din Rasova
La data de 28.01.2013, ora 16.00, poliţiştii din Rasova împreună cu cei din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Cernavodă, au efectuat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii furturilor din cadrul societăţilor comerciale, ocazie cu care a fost prins în flagrant, D. Florian, de 45 ani, din comuna Rasova, în timp ce sustrăgea 32 şpalieri din beton, de pe plantaţia de viţă de vie, ce aparţine unei societăţi comerciale.
Prejudiciul creat în valoare de 100 lei, a fost recuperat în totalitate, suspectul fiind cercetat penal în stare de libertate.
Patru tineri cercetaţi penal de poliţiştii din Seimeni
La data de 26.01.2013, poliţiştii din Seimeni au fost sesizaţi de către un localnic despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras mai multe bunuri din locuinţă.
În urma cercetărilor efectuate, oamenii legii au identificat 4 tineri cu vârste