Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şedinţă la Consiliul Local Aiud. Taxele locale rămân majorate cu 16,05%. Vezi ce proiecte au mai fost aprobate

Publicat in Alba24, marți 29 ianuarie 2013 ·

Consilierii locali din Aiud s-au reunit, marţi, de la ora 14.00, în şedinţă ordinară, cu 48 de puncte pe ordinea de zi. Au fost luate în discuţie proiecte privind reducerea taxelor şi impozitelor locale la nivelul celor de anul trecut – o propunere a grupului de consilieri PDL, despre utilizarea excedentului bugetar şi a fondurilor nerambursabile sau serviciul de salubrizare în municipiu. De asemenea, primarul Horaţiu Josan a propus acordarea titlului de cetăţean de onoare cercetătorului aiudean în domeniul autismului Sergiu Paşca, de la Universitatea americană Standford.

În urma şedinţei de marţi, aiudenii află care este nivelul taxelor şi impozitelor locale aplicabile la Aiud, pentru anul 2013. După ce aleşii locali au votat, în şedinţa din 9 ianuarie, majorarea acestora cu 16,05%, grupul consilierilor PDL au solicitat revenirea la valorile de anul trecut. Proiectul nu a trecut însă de votul în CL. Au votat “pentru” doar 6 consilieri PDL şi doi de la PP-DD, însă 10 au fost “împotrivă” (USL şi UDMR).

Tot marţi, consilierii au mai decis asupra modalităţii de utilizare a excedentului bugetar al anului 2012 bugetului fondurilor nerambursabile al municipiului Aiud pe anul 2013, a reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat propusă să funcţioneze în anul şcolar 2013 – 2014 şi aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare pentru mai multe organisme din subordinea primăriei.

Consilierii au mai votat proiectul de hotărâre privind aprobarea autorizaţiilor taxi emise de autoritatea de autorizare din cadrul Municipiului Aiud, cel privind modificarea şi completarea prin act adiţional a contractului nr. 10136 din 16 august 2010 pentru delegarea de gestiune prin concesiune, a serviciului public de salubrizare a Municipiului Aiud şi a localităţilor componente şi aparţinătoare sau aprobă cotizaţiile la Asociaţia Apa Alba şi Asociaţia „Oraşe-E

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum o ora
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Bucureștiul, sub avertizare de ploi, grindină şi vijelii

Ziare.com acum 28 minute
Vremea va fi călduroasă în Capitală, cu disconfort termic în creştere, iar din a doua parte a zilei vor fi perioade cu înnorări, intensificări ale vântului, vijelii, grindină, averse şi descărcări electrice, potrivit prognozei speciale emise de Admi

UPDATE - Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, trimişi în judecată / Doi dintre ei sunt în arest preventiv. În cazul celui de al treilea nu a fost identificat locul în care se ascunde

News.ro acum 21 minute
Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricula

AEP: 18.978.908 de cetăţeni români sunt înscrişi în Registrul electoral, la 31 mai / Sunt cu 12.297 mai mulţi de la finalul lunii aprilie

News.ro acum 46 minute
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat că numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral, la data de 31 mai, este de 18.978.908, fiind cu 12.297 mai mulţi faţă de ultima informare publică de la finalul lunii aprilie.

ANAF confirmă: Darul de la nuntă și botez nu se impozitează

HotNews acum o ora
Sursele de fonduri de natura darurilor de nuntă/de botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării, susține ANAF într-un comunicat de presă. De altfel, același lucru a scris HotNews.ro și duminică. ANAFFoto: Hotnews / Florin

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum o ora
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Incendiu puternic la un centru comercial din București

HotNews acum o ora
Un incendiu a cuprins, luni după amiază, o clădire din Capitală în care funcţionează un magazin, o sală de fitness şi o sală de evenimente. Douăsprezece autospeciale ale pompierilor intervin, la ora transmiterii acestei ştiri incendiul fiind localiz

[P] Despre implementarea salariului minim european. 10 argumente cu implicații pentru România

HotNews acum 44 minute
Creșterea salariului minim în România este esențială pentru alinierea la reglementările europene, care recomandă ca acesta să reprezinte 50% din salariul mediu brut, asigurând astfel un nivel de trai decent pentru lucrători. Salariu minim european F

Comitetul Executiv al FRF: Data de desfăşurare a Supercupei României a fost modificată / Alte decizii al CEx

News.ro acum 46 minute
Comitetul Executiv al FRF a aprobat, luni, modificarea datei de desfăşurare a Supercupei României. Astfel, meciul dintre campioana FCSB şi câştigătoarea Cupei României, Corvinul Hunedoara, va avea loc la 4 iulie, în loc de 6 iulie. Decizia de modifi

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

13°/23°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

16°/22°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°