M-am uitat ca din depărtare la „invitaţii” din Ghencea – la ziua lui Ceauşescu: oameni gri, între astenie şi revoltă, între parizer şi suta de votcă, ieşiţi parcă dintr-o Românie de margine, brrr. N-o să mă apuc să-i bumbăcesc, e dreptul lor să iubească, chiar aşa trişti şi-nfriguraţi.
La prima vedere, arzi o suduială despre mamele lor şi aştepţi friptura. Din când în când mai arunci un ochi în televizor, mai pui o bere şi-i mai bagi o dată-n mă-sa, preventiv. Apoi vecinul tău aduce şi o butelie de vin şi gata-i ziua, faină-i duminica, să vezi ce de bancuri cu ziua de luni îs pe feisbuc.
Numai că ajungi la birou, te uiţi peste ziare şi te cruceşti: brusc ceva în tine se revoltă, simţi că ceva în ţara asta merge aiurea, colega de lângă tine îşi desface încet sandvişul cu parizer – la naiba, undeva ai mai văzut faza asta.
Pe prima pagină se vorbeşte de taxa pe câine – adică dacă vrei să-l ai pe Lăbuş, cu o mână-i dai de mâncare şi cu alta plăteşti statului pentru infinita bunăvoinţă că te lasă să ai câine. În birou lumea râde, nu-i prea vine să creadă că se poate şi asta şi face mişto de ochelarista care creşte doi ciobăneşti.
Apoi: bandă galbenă pe ecran – dar lumea stă liniştită, s-a obişnuit cu fîsîielile aruncate pe sticlă: Dan Voiculescu, într-o mărinimie fără precedent faţă de democraţie, şi-a anunţat iar demisia din Senat. În 31 ianuarie avea termen la Înalta Curte – deci dacă nu mai e parlamentar, se reia iar procesul începând de la tribunal. Domnu' Voiculescu ne spune nu că s-ar feri de instanţa care l-a condamnat pe Năstase, ci că nu vrea să se pună în calea justiţiei, prin imunitate. Adică, se vede aşa: io nu-s obsedat că stau toată ziua la curve pe centură, numa' că vreau să le dau o şansă şi amărâtelor alea. Ochelarista: Şi punem pariu că încep să se strofoace antenele pentru o nouă suspendare?
Doamnă şi domnule, îţi place cum arat
