La data de 5 februarie 1953, ora 09.00, Oficiul de Stare Civilă al Sfatului Popular al oraşului Sighet, regiunea Baia Mare, emitea “Actul de moarte “ al lui Iuliu Maniu, “fără ocupaţie”, fiul lui Ioan şi Clara, născut în comuna Şimlău [n.n. satul Bădăcin], raionul şi regiunea Oradea, la 8 ianuarie 1873.

Sfârşirea vieţii lui Maniu s-a petrecut în Penitenciarul Deţinuţilor Politici de la Sighet, unde nu a avut parte de mormânt şi cruce, fiind înhumat într-o groapă comună.

Împlinirea la 8 ianuarie a.c. a 140 de ani de la naşterea omului politic reprezentativ, luptător de seamăîn slujba idealului naţional al românilor din Transilvania şi, în acelaşi timp, unul dintre oamenii politici care au dominat viaţa politică dintre cele două războaie mondiale, a trecut aproape neobservată. Doar la Zalău, “Magazinul Sălăjean” a publicat o evocare semnată de dr. Marin Pop, cercetător ştiinţific la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă, preluatăşi de câteva site-uri modest accesate.

Numărul de ani care marchează atât naşterea, cât şi trecerea la veşnicie a lui Iuliu Maniu ar fi îndreptăţit la mult mai multă „aducere aminte” şi la o cât mai dreaptă reflecţie şi judecată asupra luminilor şi umbrelor personalităţii sale publice, atât de profund implicată în istoria României din prima jumătate a secolului trecut. Nu a fost să fie, iar faptul în sine spune mult despre cei de la care ne aşteptăm să fie promotorii evenimentelor de aniversare şi comemorare.

Personalitatea şi planurile complexe ale activităţii politice ale lui Iuliu Maniu nu sunt uşor de abordat.

Deşi a avut un rol însemnat în unirea Tranilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu Regatul României, nu a luat parte la încoronarea regelui Ferdinand şi a reginei Maria de la Alba Iulia. Motivul a fost că Biserica Ortodoxă a monopolizat evenimentul, Maniu considerând aceasta ca o ofensă adusă Biseri