Sunt vorbe din suflet spuse cu umor, dar şi cu o mare doză de adevăr, de către un locuitor al comunei I.L. Caragiale din judeţul Dâmboviţa.

La 30 ianuarie 1852, în satul Haimanale, pe atunci aparţinând de Prahova, s-a născut Ion Luca Caragiale.

Nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic şi ziarist, Caragiale e considerat cel mai mare dramaturg român şi unul dintre cei mai importanţi scriitori. A fost ales post-mortem membru al Academiei Române. Începutul activităţii jurnalistice a lui Caragiale poate fi datat, cu probabilitate, în luna octombrie

1873, la ziarul “Telegraful” din Bucureşti, unde a susţinut rubrica de anecdote intitulată “Curiozităţi”. Apropierea de ziaristică este confirmată, cu certitudine, odată cu colaborarea la revista “Ghimpele”, unde şi-a semnat unele dintre cronici cu pseudonim. Numele întreg îi apare la publicarea de la 1 octombrie 1874 a poemului “Versuri” în “Revista contemporană”, unde, la 4 octombrie

1874, vine cu trei pagini de poezie. A făcut şi gazetărie, la bisăptămânalul “Alegătorul liber”, al cărui girant responsabil a fost în anii 1875-1876. În lunile mai şi iunie 1877, Caragiale a redactat singur şase numere din “foiţa hazlie şi populară”, “Claponul”. Între anii 1876 şi 1877 a fost corector la “Unirea democratică”. În 18781881 a colaborat la “Timpul”, alături de Eminescu, Ronetti-Roman şi Slavici.

În 1878 a început să frecventeze şedinţele bucureştene ale “Junimii” şi să citească din scrierile sale. La Iaşi, a citit “O noapte furtunoasă” într-una din şedinţele de la “Junimea”. În 1879 a publicat în “Convorbiri literare” piesa “O noapte furtunoasă”. La 1 februarie 1880, revista “Convorbiri literare” a publicat comedia într-un act “Conu Leonida faţă cu reacţiunea”. În ianuarie 1893, retras din ziaristică de la sfârşitul anului 1889, Caragiale a înfiinţat revista umoristică