Cei care mai trag speranţa că vor recupera ceva din sumele pe care ar fi trebuit să le încaseze de la editura familiei Voiculescu au fost aduşi la cunoştinţa publică de către administratorul judiciar desemnat pentru a supraveghea insolvenţa firmei care exploatează cotidianul “Jurnalul Naţional”, şi anume “Editura Intact” SRL (J40/17706/2003, CUI 16020713), prin publicarea tabelului preliminar al creanţelor, anuntaFinanciarul.ro.
Datoria totală inventariată în acest tabel este de 64.602.183,93 lei, ceea ce înseamnă 14.256.876,4 euro (la cursul de de 4,5313 lei, folosit în cadrul acestei proceduri).
Statul a lăsat să se adune o datorie de 1.550.969,99 lei, din care 737.643 lei către ANAF şi încă mai mult de atâta, 799.645,55 lei, către RA-APPS. Capitolul “creanţe salariale” este interesant atât prin suma cu care “Editura Intact” a rămas în urmă cu salariile, 34.594,70 lei, şi prin numărul de salariaţi lăsaţi cu ochii în soare, 35, cât şi prin faptul că şefii ziarului, Marius Tucă şi Victor Ciutacu, nu apar aici, ceea ce înseamnă că aceştia încasau lefurile la timp, în timp ce „pălmaşii” au rămas neplătiţi, potrivit sursei citate.
Diverşi parteneri de afaceri, printre care şi firme conexe editurii, au fost înscrişi în tabel cu 36.964.370,53 lei. Dintre firmele conexe pot fi enumerate “Antena 4″ SRL, “Intact Media Group” SA – 1.924.117,33 lei, “Intact Production” SRL, “Grupul Industrial Voiculescu şi Compania” – 5.559.252,54 lei, “Antena 3″ SA, “Tipografia Intact” SA – 2.140.576,55 lei şi “Intact Publishing” SRL – 4.075.771,11 lei. Varujan Vosganian, ministru al economiei, s-a înscris şi el în tabelul creditorilor cu suma de 185.656,77 lei.
Cititi lista integrala a creditorilor pe site-ul Antitepari.ro.
Cei care mai trag speranţa că vor recupera ceva din sumele pe care ar fi trebuit să le încaseze de la editura familiei Voiculescu au fost ad